AcasăActualitateNoi Sancțiuni! Confiscarea anumitor bunuri, celor care nu respectă prevederile...

Noi Sancțiuni! Confiscarea anumitor bunuri, celor care nu respectă prevederile legale ale Ordonanței…

Conform Ordonanței de urgență privind majorarea amenzilor  pentru nerespectarea regimului stării de asediu și stării de urgență ,   pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare, acestea  au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzi pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare  după cum urmează:

– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
22.5 ° C
22.5 °
22.5 °
70 %
2.1kmh
25 %
lun
37 °
mar
36 °
mie
38 °
joi
23 °
vin
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com