AcasăActualitateNicolae Barbu: ”Vor mai fi construite încă 22 de locuințe de serviciu...

Nicolae Barbu: ”Vor mai fi construite încă 22 de locuințe de serviciu pentru specialiști din alte domenii, în afară de cel medical…!”  

locuinteDupă ce consilierii locali au aprobat, într-o recentă ședință extraordinară, transmiterea în folosinţă gratuită a unui teren în suprafaţă de 2.000 mp către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), care va fi folosit pentru construirea a 22 de apartamente destinate închirierii tinerilor, specialiști din sănătate, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a declarat în conferința de presă de miercuri, 19 octombrie, că vor mai fi construite încă 22 de locuințe de serviciu pentru specialiști din alte domenii, în afară de cel medical

Suntem în faza în care am identificat terenul, care se află în imediata vecinătate a locuințelor pentru medici, și vom depune toate documentația necesară în acest sens, pentru a asigura specialiști în municipiu pentru toate domeniile de activitate, bineînțeles, dacă aceștia îndeplinesc condițiile impuse de lege, a precizat  primarul  Nicolae Barbu.

(Teodora N.)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!