”Niciun imigrant nu a trecut anul acesta nedepistat de polițiștii de frontieră giurgiuveni!” – declară comisarul șef al ITPF Giurgiu, Chiran Viorel Dumitru

0
581

Problema imigranților, pretextată de către Austria pentru a nu-și da acordul ca România să intre în spațiul Schengen, rămâne un subiect prioritar și pentru polițiștii de frontieră – ne spunea comisarul șef al Inspectoratului județean al Poliției de Frontieră Giurgiu, Chiran Viorel Dumitru.

Iată de ce, într-un recent dialog avut cu comisarul șef, i-am solicitat  acestuia să ne spună câți imigranți reușesc totuși să străpungă frontiera de la Giurgiu, în ciuda măsurilor majore luate aici.

La Giurgiu nu avem informații că vreun imigrant ar fi trecut, anul acesta de controalele noastre, ne-a spus Chiran Dumitru.  Întotdeauna, în baza acordului  de lucru comun cu partea bulgară, toți cei pe care îi găsim în zona de trecere a frontierei sunt predați, pe bază de proces verbal, către omologii bulgari care continuă cercetările după constatarea făcută de noi, aici.

Toate datele privind traficul de imigranți stabilită de Agenția FRONTEX și de Agenția de Imigrări  conduc către concluzia că nu se întâmplă așa ceva prin frontiera de la Giurgiu. Dacă ar fi existat un caz de acest gen ne-ar fi tras de mânecă… Majoritatea încercărilor de trecere frauduloasă sunt depistate în special la camioanele de transport. Imigranții se furișează în camioane, fără știrea șoferilor (noi tindem să credem această variantă), prin tăierea prelatelor sau strecurându-se pe osiile autocamioanelor – ne mai spunea comisarul șef al ITPF Giurgiu.

 Ne ajută și faptul că suntem dotați cu aparatură pentru depistarea imigranților, de ultimă generație, ca de exemplu sondele CO2. Iar pentru zona verde, adică pentru zona de  teren, avem dispozitivul  cu camere fixate pe un șasiu Ford, cu termoviziune și camere portabile. Deci, repet, nu avem informația că s-ar trece imigranți prin zona noastră.

Lucrul ăsta îl confirmă și cifrele Agenției pentru Protecția Frontierelor Externe, unde ajung datele tuturor țărilor privind migrația de persoane, cât și trendurile și analizele de risc. Și vă asigur că toate aceste date ale Agenției pentru Imigrări, au coincis și coincid întotdeauna cu ale noastre – ne mai spunea comisarul șef al ITPF Giurgiu, Chiran Viorel Dumitru. El nu nega că astfel de cazuri se înregistrează însă pe frontiera de vest a țării, în zona Timișoarei, unde polițiștii de frontieră se confruntă frecvent cu străpungerea graniței pe diverse trasee, cu ajutorul călăuzelor.

(Florian Tincu)