Vineri, 30 iulie, adolescentul M.I., în vârstă de 17 ani, dintr-o structură de tip familial din cadrul DGASPC Giurgiu, a primit învoire pentru a petrece timp liber alături de copiii din cadrul unei alte structuri de tip familial, într-un parc din municipiul Giurgiu.

 Menționăm că minorii aflați în grija personalului DGASPC, din cadrul structurilor de tip familial, beneficiază de aceleași drepturi ca orice alt copil în cadrul familiei.

 Seara, în drum spre parc, adolescentul M.I. a intrat într-o altercație cu un bărbat, pe o stradă din cartierul Tineretului. Mai exact, bărbatul a încercat agresarea lui M.I., motivând că a avut impresia că acesta intenționa să fure un telefon mobil.

Pe fondul problemelor de sănătate pe care le are, M.I. a ripostat prin lovirea geamului unei mașini parcate în acea zonă.

Subliniem faptul că M.I. nu a agresat nicio persoană și, de asemenea, faptul că niciun alt copil nu a fost implicat în altercație.

 Adolescentul M.I., în vârstă de 17 ani, a fost internat pentru o perioadă de 3 ani la Spitalul de Psihiatrie și măsuri de siguranță Sapoca, în urma unei decizii judecătorești.

Judecătoria Giurgiu a decis internarea lui, până la îmbunătățirea stării de sănătate și a comportamentului minorului.

El a revenit în structura de tip familial din Giurgiu în urmă cu două săptămâni, după ce Judecătoria Buzău a dispus acest lucru.

În zilele următoare minorul M.I. va fi evaluat pentru a identifica măsurile care se impun a fi luate în privința stării sale de sănătate.

(Dana Elena Stănilă – DGASPC Giurgiu)