Conform datelor celor de la Agerpress peste o treime din candidaţii pentru ocuparea posturilor didactice vacante în judeţul Giurgiu au absentat ori au ales să se retragă în timpul examenului, considerând subiectele de concurs prea grele după cum declara Georgeta Stănescu., purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean Şcolar Giurgiu.
De preciza că în judeţul Giurgiu au fost scoase la concurs 52 de posturi titularizabile şi o sută de posturi pentru învăţământul primar şi preşcolar, respectiv pentru suplinire ca învăţători sau educatori. Pe lângă acestea au mai fost vacante încă 1.310 fracţiuni de normă. Pentru aceste posturi au fost validaţi urmând a intra în concurs un număr de 219 candidaţi. Dintre aceştia s-au prezentat la susţinerea probei scrise de concurs în centrul de examen de la Şcoala gimnazială ‘Academician Marin Voiculescu’ din Giurgiu un număr de 144 de concurenţi, 40 au absentat şi 35 au ales să se retragă în timpul examenului considerând că subiectele sunt în afara aşteptărilor lor”, a precizat Georgeta Stănescu.
Ea spune că în cazul retragerii din concurs, conform metodologiei, lucrările „nu sunt evaluate”, iar candidaţii au astfel posibilitatea „să nu se compromită” prin obţinerea unei note sub aşteptări la examen. Rezultatele la acest concurs vor fi afişate în data de 27 iulie, în zilele de 27 şi de 28 iulie putându-se depune contestaţii.
AGERPRES