Marți 18 decembrie, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Giurgiu a avut loc un moment emoționant creat de întâlnirea unei clase de copii de la școala nr. 1 din Giurgiu, însoțiți de către învățătoarea acestora, Cristea Niculina și copiii imigranților aflați în prezent în acest Centru.

Gazde ale acestei acțiuni au fost directorul Centrului, subinspector Mihalache Florin și Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, reprezentată prin Popescu Vasile și Nicoară Manuela, Asociație ce a contribuit la rândul ei cu cadouri pentru cei mici, dăruite de însuși Moș Crăciun, care nu putea lipsi de o astfel de sărbătoare în pragul Crăciunului.

Elevii școlii giurgiuvene au recitat poezii, au cântat colinde cu speranța de a reuși să îi introducă pe acești oameni rămași fără case și fără patrie, în atmosfera spiritului Crăciunului, punându-i totodată în legătură cu obiceiurile și tradițiile noastre strămoșești.

O acțiune extrem de reușită prin care s-a dorit să se arate încă o dată acestor străini fugiți din zone de război, în ce constă ospitalitatea românească, faptul că oricând aici, la noi se pot simți ca într-o familie.

De remarcat că printre refugiați s-au aflat și copii cu vârste de 2 și 3 anișori ce s-au arătat fascinați de întregul spectacol oferit de micuții școlii nr.1.

(Elena Cibi)