CCR a declarat parţial neconstituţionale prevederile din modificările legislative privind amplasarea radarelor pe vehiculele poliţiei pe drumurile publice, în urma reexaminării.
Astfel, judecătorii au admis parţial sesizarea de neconsituţionalitate a preşedintelui Klaus Iohannis.
Curtea Constituțională a respins miercuri, pentru a doua oară, modificarea Codului rutier prin care Poliției îi era interzis să utilizeze dispozitivele de măsurare a vitezei din autovehicule care nu au înscrisurile Poliţiei şi nu sunt amplasate în locuri vizibile. CCR respinge a doua oară modificările aduse Codului rutier în privința obligativității Poliției de a instala radarele exclusiv pe mașini inscripționate și amplasate la vedere.
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis să admită obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că „articolul unic [cu referire la alin.(3) şi (4) şi la eliminarea fostului alineat (12)] din Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este neconstituţional”.
De asemenea, judecătorii au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată privind „articolul unic [cu referire la eliminarea fostului alineat (5)] din Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este constituţional în raport cu criticile formulate”.
Parlamentul a operat completări
Curtea a constatat că „formularea dispoziţiilor art. 109 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, este clară, întrucât poziţionarea vizibilă se referă la autovehiculele pe care se instalează dispozitivele destinate măsurării vitezei, fără ca vizibilitatea autovehiculelor respective să fie raportată în vreun fel la distanţele de 500-1.000 m faţă de radar (în cazul amplasării dispozitivelor radar în localitate), respectiv de 2.000-4.000 m (în cazul amplasării acestora în afara localităţii), aceste distanţe fiind prevăzute, în mod expres, de legea criticată cu privire la postarea panourilor de atenţionare privind prezenţa dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol”.
În procedura reexaminării, Parlamentul a modificat textul alin. (4) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, în sensul următor: „(4) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.” (4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (l) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile”.
De asemenea, în legea criticată lipsesc dispoziţiile cuprinse la articolul unic referitoare la modificarea alin. (5) şi (12) ale art. 190 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior deciziei CCR.
(Jurnal)