
Deşi cu un buget la limită, primarul comunei aflate la aproape 17 km de Giurgiu, Vedea, Marian Bălan, încearcă, totuşi, să transforme aspectul localităţii pe care o păstoreşte.
„Avem în proiect, pentru perioada următoare, continuarea dezvoltării comunei, şi a modernizării ei. Astfel, continuăm cu asfaltările de uliţe, cu încă 12 kilometri, ceea ce va însemna finalizarea tuturor uliţelor din localitate. De asemenea, lucrăm la proiectul de reabilitare interioară şi exterioară a Şcolii Generale „Vasile Arsachi” din comună, precum şi la dotarea acesteia cu mobilier şi aparatură modernă, astfel încât elevii noştri să beneficieze de cele mai bune condiţii de învăţare”, ne spunea primarul Marian Bălan.
De asemenea, până la finalul mandatului primarul comunei Vedea îşi doreşte construirea unei săli multifuncţionale, unde localnicii să poată desfăşura activităţi artistice, culturale, sportive sau chiar banchete.
„Graţie instalării a 24 de camere de supraveghere pe raza comunei, am reuşit chiar prinderea unor indivizi care acţionau prin cunoscuta metodă „ Accidentul”, astfel că, veţi vedea şi în perioada următoare, eficienţa acestor camere va duce la scăderea gradului de infracţionalitate din localitatea noastră”, declara edilul comunei Vedea.
Şi, cum aspectul laturilor străzilor din comună era unul demn de p localitate ce tinde spre titlul de localitate europeană, curăţenia fiind la ea acasă, primarul ne-a spus că acest lucru este posibil cu cei 330 de beneficiari ai ajutorului social, care răspund fără prea multe comentarii atunci când sunt solicitaţi. De altfel,primarul Bălan ne preciza că preţul pentru ridicarea gunoiului menajer din localitate, doar trei lei de persoană, pe lună, este unul dintre cele mai scăzute din judeţ.
(L. Balaban)