Într-un interviu acordat în exclusivitate la DC News Live, Răzvan Alexandru Cuc a vorbit despre „contestatarii de profesie”. Ministrul Transporturilor a fost întrebat la un moment dat ce s-a ales de planul cu contestarea licitațiilor și accelerarea achizițiilor.
„În momentul de față, guvernul lucrează la un proiect de lege privind achiziții strategice, achiziţii care vizează trei domenii: apărarea, energia și transporturile – a precizat ministrul. Eu pot să dau un termen când voi urca pe SEAP o lucrare, dar nu pot spune care va fi deznodământul. Odată ce comisia se întrunește și desemnează câștigătorul, apar inevitabil contestațiile. Prima dată se depun contestațiile la CNSC, apoi contestatarul se poate duce la instanțele superioare, proiectul rămând blocat. Am constatat că 98% dintre persoanele care contestă la forurile superioare pierd procesele. Fusese introdus, în legislație, un principiu conform căruia cel care făcea contestația, trebuia să depună și o garanție de 10%, dar a fost declarată neconstituțională. Din punctul meu de vedere, era o măsură foarte bună pentru că venea să descurajeze contestatarii de profesie”, a precizat ministrul Transporturilor.
Întrebat dacă poate să facă publică lista contestatarilor de profesie, Alexandru Cuc a spus: „Săptămâna trecută am fost la Bistrița și la Bacău. La Bacău am avut neplăcuta surpriză să văd că un antreprenor, care nu este român, avea un progres destul de nesemnificativ la un obiectiv de investiții majore pentru zona Moldovei. Am reziliat contractul acestui antreprenor. Nu am nicio reținere să fac publice numele acestor companii (n.r. – de pe lista neagră). Lucrurile trebuie să se schimbe un pic din punct de vedere al parcurgerii unui contract de către companii”.
Răspunsul integral la minutul 10: