Ministrul Transporturilor spune că şoferii care folosesc UBER, Bolt și Clever nu sunt scoşi din joc şi că legea a fost prost interpretată. Răzvan Cuc promite acum o ordonanţă de urgenţă pentru ridesharing.

Ce am reglementat noi până în prezent nu interzice UBER să funcționeze pe piață. Am discutat cu cei de la UBER, am stabilit că vom avea o altă întâlnire pentru a finaliza și a integra aceste observații. Am văzut că toată lumea a spus că s-a interzis UBER, nu! Noi am dat o ordonanță care vine să combată pirateria. Dar eu știu că la UBER, când faci o comandă, se face plata online, se eliberează o dovadă că ai făcut plata online, deci nu sunt pirați, asta vă spun„, a spus ministrul Răzvan Cuc.

Eu îi sfătuiesc pe șoferii care au luat amenzi să meargă să le conteste în instanță. Să știți că și eu am fost amendat de poliție și am contestat când am considera că mi s-a făcut o nedreptate”, a mai spus ministrul Transporturilor.

La Iași, la sfârșitul săptămânii trecute,  zeci de maşini galbene au ocupat piaţa, iar protestatarii au claxonat minute în şir. Şoferii l-au criticat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a declarat că şoferii de Uber sau Bolt care sunt amendaţi pot contesta în instanţă amenzile.

Sunt însă mulți cetățeni din toată țara care susțin faptul că și pe această piață a taximetrelor trebuie să existe concurență și că sunt de acord ca Uber sau Bolt să existe în continuare , pentru client fiind important întotdeauna prețul călătoriei ,  condițiile în care este transportat și timpul alocat călătoriei și mai puțin cine asigură toate acestea.

(Jurnal)