
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, mărturisește că autorităţile de la Bucureşti au decis să treacă infecţia cu coronavirus drept cauză a morţii şi în cazul pacienţilor care aveau şi alte afecţiuni grave, unele dintre ele aflate în fază terminală, la recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
„Trebuie să ne gândim că fiecare din acești decedați avea și infecție cu noul coronavirus. Noi ținem să raportăm orice infecție cu coronavirus. Cei care aveau comorbidități nu le aveau cu o zi înainte, le aveau de ani de zile. Faptul că a intervenit o infecție cu coronavirus poate să fi grăbit decesul pentru o boală cronică, dar avea acea infecție cu coronavirus”, a spus Nelu Tătaru, la o televiziune de ştiri.
„Față de alte țări care nu raportează – și mă refer aici la Germania – decât cazuri strict fără comorbiditate, care au murit de infecție coronavirus, am ales, și la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, care ne-a cerut să raportăm fiecare caz de infecție cu COVID, am ales să raportăm inclusiv cazurile decedate care aveau infecții COVID”, a explicat el.
Declaraţia vine după ce, secretarul de stat Horațiu Moldovan a spus că multe dintre persoanele cu comorbidități, diagnosticate și cu SARS-CoV-2, erau deja într-o stare atât de gravă din cauza bolilor cronice de care sufereau, încât nu se poate spune cu exactitate dacă au murit din cauza noului coronavirus.
Ministrul Sănătății a mai declarat că orice caz de infecție cu coronavirus trebuie raportat.
„Sunt decizii conform Organizației Mondiale a Sănătății, care ne cerea să raportăm orice infecție COVID și atunci noi raportăm inclusiv la cei decedați, pentru că sunt niște studii la nivel european, la nivel național și decesele apărute într-un anumit focar ne dau și evoluția virusului. Orice caz de infecție cu COVID trebuie raportat”, a declarat Nelu Tătaru.
Bilanțul crește la 898 decese de COVID
Bilanţul total al morţilor a ajuns acum la 898 de persoane. Medicii spun că perioada de incubaţie a virusului este de circa 14 zile, astfel că numărul cazurilor de coronavirus după sărbătoarea de Paşte se vede după aproximativ două săptămâni.
Iata evoluţia cazurilor pe patru zile din săptămâna trecută:
Luni – 349 cazuri noi
Marţi – 325 cazuri noi
Miercuri – 270 cazuri noi
Joi – 392 cazuri noi
Oamenii nu au respectat regulile, de Paște
Numărul îmbolnăvirilor de coronavirus a crescut, pentru că unii români au încălcat restricţiile în perioada Sărbătorilor de Paşte, declara directorul medical al Spitalului Victor Babeş din Timişoara, la Antena 3.
„Am sesizat la 10-12 zile după ce s-au terminat Sărbătorile Pascale, o creştere a numărului de internări şi a numărului de pacienţi pozitivi, efectiv clastre familiale care s-au internat dintr-o dată.
Mi-am dat seama că izolarea, distanţarea fizică şi aceste măsuri de carantinare nu s-au respectat, ca să evităm lanţuri epidemiologice familiale, nu s-a ţinut cont de ele„, a atras atenţia dr. Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului Victor Babeş din Timişoara, într-o intervenţie la Antena 3.
(Jurnal)