Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care vor tranzita teritoriul Republicii Bulgaria în perioada imediat următoare că există premisele ca, la data de 1 decembrie, atât la intrarea, cât şi la ieşirea prin punctele de frontieră bulgare să se creeze coloane mari de autovehicule cu turişti români, fapt ce va duce la timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierelor, anunță News.ro.

Astfel, potrivit MAE, sunt estimate coloane de maşini:

  • pe sensul de intrare în R. Bulgaria din R. Turcia prin PCTF Kapitan Andreevo – Kapikule, PCTF Lesovo;
  • Hamzabeyli şi, mai ales, prin PCTF Malko Târnovo – Derekoy, la controlul de frontieră şi vamal (frontieră externă a Uniunii Europene) se pot forma coloane mari de autovehicule, ceea ce va conduce la înregistrarea de timpi considerabil măriţi de aşteptare;
  • pe sensul de ieşire din R. Bulgaria către România prin PCTF Ruse, PCTF Durankulak sau PCTF Silistra, la controlul de frontieră (care include şi controlul vinietei), vor putea fi înregistraţi timpi măriţi de aşteptare, cu preponderenţă în cazul în care coloanele de autovehicule cu turişti români vor ajunge la frontiera cu România în mod compact şi în acelaşi interval de timp.

MAE le recomandă cetăţenilor români care se prezintă în această perioadă la controlul de frontieră şi vamal bulgar la bordul autovehiculelor care sosesc din R. Turcia să se informeze din timp, să ia măsurile adecvate în vederea organizării itinerariilor de deplasare, plăţii taxelor de drum/vinietelor electronice corespondente, să respecte indicaţiile date şi măsurile impuse de autorităţile bulgare, să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare şi să îşi ia măsuri eficiente de gestionare a acestora (să aibă bateria telefonului mobil încărcată şi în stare de funcţionare, să deţină resursele necesare de apă, alimente şi medicamentaţie specifică, acolo unde este cazul, şi să posede resurse financiare adecvate unor astfel de situaţii speciale). De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la regimul vamal aplicat frontierei externe a Uniunii Europene şi la limitele legale privind cantitatea de mărfuri sau produse permisă de legislaţie a fi introdusă în spaţiul vamal european, ca import fără caracter comercial”, a transmis MAE.

La solicitarea autorităţilor bulgare vamale, MAE recomandă ca turiştii români care aleg să revină în România prin PCTF Ruse  (pe la Giurgiu), să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 2 euro sau 4 leva, să se asigure din timp că au achiziţionat vinietele electronice bulgare în conformitate cu prevederile legale şi să respecte indicaţiile date şi măsurile impuse de autorităţile bulgare, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale.

(sursa : Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)