DGASR (Direcția Generală de Asistență Socială din România) a AEDOPS (Asociația Europeană a Drepturilor Omului şi Protecției Sociale) strânge fonduri „pentru ca 30 de copii defavorizaţi să ajungă la mare”!

Ca în fiecare an, în perioada de vară, Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul AEDOPS România pregăteşte surprize plăcute celor defavorizaţi de soartă. În acest scop, se derulează în prezent o campanie de strângere de fonduri, menită să-i ajute pe copii din mediile sociale sărace, pentru a ajunge într-o tabără de vară ce se va desfăşura în staţiunea Eforie Sud din Constanţa.

Cu această ocazie, Mihai Căldăraru (un tânăr credincios, ajuns în orfelinat la numai 3 luni de la naștere și supus violențelor fizice și sexuale specifice ale acestuia, unde deseori i se aplicau bătăi „soră cu moartea”, cu formala sa de salut „Doamne ajută”), director executiv adjunct protecție socială a DGAS România (Direcția Generală de Asistență Socială) a  AEDOPS România (Asociația Europeană a Drepturilor Omului şi Protecției Sociale) a declarat că „sunt necesare pregătiri minuţioase, deoarece aici este vorba de aproximativ 30 de copii şi totul trebuie organizat cu mare atenţie şi multă seriozitate.” 

Pentru a-şi atinge scopul organizării acestei tabere devenită tradiţie, toată conducerea DGAS România este implicată în strângerea de fonduri şi îi roagă pe toţi cei care vor să ajute, să îi contacteze pentru eventualele sponsorizări ce pot duce la buna desfăşurare a acestei iniţiative lăudabile.

Tabăra de vară pentru copii face parte din campania „Dăruiește un pic de soare, nu totală nepăsarea”.

Cei care vor să ajute, pot contacta DGAS România la numerele de telefon: 0739.377.777 sau 0790.377.777.

(Jurnal)