Directorul Centrului pentru Tineret al Municipiului București, Trifu Georgiana, a acordat diploma de recunoștință domnului Mihai Căldăraru – Directorul General al  Direcției Generale Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități AEDOPS România.

Am acordat o mică distincție, care a constat în înmânarea unei diplome de recunoștință către domnul Mihai Căldăraru. Prin acest mic semn simbolic ne-am arătat recunoștința pentru implicarea acestuia în activitățile filantropice derulate de acesta.

Prin aceste mici gesturi și nu numai, CTMB susține toate demersurile prin care tinerii aflați în situații speciale primesc ajutor. Iar implicarea și dăruirea domnului Căldăraru nu au avut cum să rămână fără măcar un gest prin care să ne arătăm mulțumirea.

CTMB derulează diverse proiecte si programe pentru tinerii și studenții din București cu vârste între 14-35 ani, care sunt gândite și concepute pentru a veni în ajutorul acestora. Proiectele și programele CTMB vin în ajutorul tinerilor și cred că cel mai bine ar fi să le exemplific. Cel puțin pe câteva dintre ele: proiectul București, orașul tinerilor activi pe piața muncii este un sprijin adus tinerilor care sunt șomeri prin acordarea de sprijin pentru a urma cursuri de calificare în vederea angajării.

Si nu numai partea aceasta este acoperită, pentru ca, dacă vor reuși să se angajeze în domeniul în care au absolvit respectivele cursuri vor putea accesa și o subvenție de până la 2700 lei.

Un alt proiect ar fi Elle New Media School, prin care tinerii pasionați de social media au putut afla, de la specialiști în domeniu cum pot ajunge
să-și câștige traiul din aceste rețele.

Iar cel mai așteptat program al nostru, CTMB HUB este singurul program prin care o administrație publică a reușit să dezvolte un hub în parteneriat cu ONG urile. Prin acest program ONG-uri și asociațiile de tineri și studenți vor beneficia de spații utilate pentru a-și desfășura activitatea, dar vor beneficia și de consultanță în diverse domenii, precum etică, leadership, contabilitate, juridic, ș.a.

„Mulțumesc din tot sufletul meu doamnei Georgiana Trifu, Director General al Centrului Pentru Tineret al Municipiului București, pentru Diploma de recunoștință” a declarat Mihai Căldăraru, Directorul General al Direcției Generale Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități AEDOPS România.

Cu această ocazie redacția Jurnal Giurgiuvean îi urează „La mulți ani buni!” Mihai Căldăraru cu ocazia aniversării zilei sale de naștere, pe care a donat-o în scopuri caritabile!

(Jurnal)