Asociația ”Pro Infrastructura”, cea care monitorizează Drumul ce face legătura între Municipiul Giurgiu și orașul Ruse, (Bulgaria), vă prezintă șantierul drumului de legătură DN5 – PTF Giurgiu – Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse.

Drumul de legătura între DN5 și podul prieteniei Giurgiu-Ruse, va dispune de o șosea de mare viteză, ce va avea două benzi de circulație, pe sensul de mers și o lungime de 5,72 kilometri.

Potrivit postării de pe Facebook, constructorul a ajuns deja la un stadiu al lucrărilor de 33%. Drumul este construit integral din beton, o raritate în infrastructura din România.

Centurile rutiere și drumurile de legătură din apropierea orașelor sunt la fel de importante precum loturile de autostradă când vine vorba despre scăderea timpilor de parcurs, dar și pentru reducerea poluării în localități.

Noua șosea va avea pe lângă cele două benzi pe sens și separator median. De remarcat că va fi din beton (în loc de asfalt), tehnologie foarte rar folosită în țara noastră. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 21 octombrie 2020, așadar termenul de finalizare este aprilie 2022.

După aproape 7 luni, constructorul austriac Porr a ajuns deja la un stadiu de execuție de 33%, fiind atacat tot traseul în lungime de 5,72 km. Se lucrează la toate structurile (podețe, pasaje). Există însă trei zone unde nu se vede nicio „mișcare” la relocarea liniilor electrice aeriene (LEA) ai căror stâlpi sunt în continuare în mijlocul terasamentului.

Pentru ultima fază a realizării căii de rulare, urmează instalarea unei stații speciale de beton, apoi așternerea așa-numitului beton de ciment rutier (BCR) clasa 5. Sperăm că acest proiect ne va dovedi că porțiunea de beton București-Fundulea de pe A2 a fost doar un „accident nefericit” și că șoselele din beton pot fi o soluție pentru drumurile din România.

Mai ales că această variantă va fi utilizată preponderent de traficul greu (camioane) care, după cum ne arată experiența, provoacă apariția „șleaurilor” în asfalt, mai ales în zonele cu timpi lungi de așteptare, așa cum sunt Punctele de Trecere a Frontierei (PTF).

(Filmare în premieră: https://youtu.be/i3gvoaeKXek).