Țigările electronice cu arome, interzise în Michigan, primul stat american care ia măsuri împotriva vapatului. Măsura intră în vigoare în următoarele 30 de zile și are ca scop interzicerea vânzării oricărui tip de țigări electronice în magazine sau pe Internet.

„Prioritatea mea numărul unu este siguranța copiilor noștri”, a declarat Gretchen Whitmer, guvernatorul statului american Michigan, conform BBC.

Interdicția va fi aplicată timp de șase luni, cu posibilitatea de extindere, și face parte dintr-o serie de măsuri de combatere a vapatului.

Guvernatorul statului Michigan a precizat că va fi interzisă, de asemenea, publicitatea cu astfel de produse care prezintă, potrivit acestuia, țigările electronice ca fiind „sigure” și „sănătoase” pentru a induce în eroare clienții.

„Am constatat o creștere spectaculoasă a numărului de copii din Michigan care sunt expuși la țigări electronice. Aceasta este o criză de sănătate publică”, a precizat un reprezentant al autorității sanitar În decursul unui singur an, din 2017 în 2018, a fost înregistrată o creștere de 78 la sută a numărului de elevi care fumează țigări electronice.

În luna iunie, San Francisco a devenit primul oraș din Statele Unite care a interzis vânzarea țigările electronice, iar săptămâna trecută autoritățile din orașul Boulder din statul Colorado au adoptat o măsură similară.

Cu privire la interdicție, Greg Conley, președintele Asociației americane pentru vapat, a catalogat măsura drept „o tentativă nerușinată care va duce la închiderea a sute de afaceri ale micilor întreprinzători din Michigan și care ar putea determina sute de mii de foști fumători să cumpere din nou țigaretele tradiționale”.

În România, țigările electronice au devenit o „scăpare” pentru fumătorii care nu vor să renunțe la viciul lor, atunci când se află în încăperi închise. În țara noastră, fumatul în spații publice sau în spații închise a fost interzis în anul 2016, odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 15/2016, care prevede: „Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private”.

(Jurnal)