Măsuri liate de polițiștii de frontieră giurgiuveni pentru a preîntâmpina aglomerația în aceste zile de sărbătoare

0
88

Având în vedere că se apropie minivacanța de Sfânta Maria, estimăm, potrivit valorilor de trafic înregistrate în ultima perioadă, o creștere considerabilă a numărului de persoane și mijloace de transport care vor tranzita frontiera prin frontiera Giurgiu.

Conform unui comunicat al ITPF Giurgiu controlul de frontieră prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu se va derula în ac este zile cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Polițiștii de frontieră giurgiuveni mențin permanent legătura cu autorităţile de frontieră bulgare, alături de care se efectuează controlul de frontieră.

La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, pentru reducerea timpilor de aşteptare, fluidizarea traficului de călători/ marfă şi asigurarea unui control operativ și eficient, se mențin în continuare măsurile dispuse de la începutul sezonului estival,  respectiv de suplimentare a numărului polițiștilor de frontieră ( care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor), de suplimentare a echipamentelor folosite pentru verificarea documentelor precum și a arterelor de control, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului.

 De asemenea, măsurile dispuse asigură gestionarea eficientă a situaţiei operative pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competență a I.T.P.F. Giurgiu.

Și în această perioadă,  se va acționa cu un număr de  400 polițiști de frontieră, cu peste 100 de mijloace de mobilitate terestră și navală (inclusiv echipamente mobile pentru control) care vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

Pentru evitarea aglomerărilor, recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor  punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar pentru unele dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Reamintim că la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 10 puncte de trecere a frontierei, după cum urmează:  PTF Vama Veche, PTF Negru-Vodă, PTF Dobromir, PTF Lipniţa, PTF Ostrov, PTF Călăraşi, PTF Zimnicea, PTF Turnu-Măgurele, PTF Calafat și nu în ultimul rând PTF Giurgiu.

Totodată, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic mai scăzute.

Dacă sunt persoane care doresc să primească informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei etc. reamintim că pot apela numărul unic de informare al Poliţiei de Frontieră Române  021.9590. Acest serviciu funcţionează permanent la nivelul I.T.P.F. Giurgiu.

Polițiștii de frontieră giurgiuveni,  profitând de acest moment de sărbătoare, doresc să ureze din partea întregului personal al  ITPF Giurgiu:  LA MULTI ANI  celor ce urmează să-și sărbătorească ziua onomastică de Sfânta Maria.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu  – Subinspector de poliție Raluca DUMITRACHE