Mașină incendiată pe A1 în zona localității Ciorogârla
Au ars compartimentul motor și habitaclul.
Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
Un autoturism a luat foc, în această dimineață, la km 16 al A1 București-Pitești, în zona localității Ciorogârla. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers spre capitală.
„Conducătorul auto și cei doi pasageri, printre care și un copil, au ieșit din mașină când și-au dat seama că aceasta are o problemă în zona motorului.
În scurt timp, partea din față a atoturismului a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au stins incendiul în limitele găsite.
Au ars compartimentul motor și habitaclul.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
– verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;
-nu faceți improvizații la instalația electrică;
-asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
-verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
-verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autoturism”, informează reprezentanții ISU Giurgiu.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
14.3
°
C
14.3
°
14.3
°
92%
1.5m/s
100%
J
14
°
vin
14
°
S
14
°
D
16
°
lun
12
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!

„Conducătorul auto și cei doi pasageri, printre care și un copil, au ieșit din mașină când și-au dat seama că aceasta are o problemă în zona motorului.