
Marea Britanie a fost luni seară victimă a unui atac terorist extrem de sângeros. Un atacator sinucigaș s-a aruncat în aer pe o importantă arenă de concerte din Manchester, la sfârșitul unui spectacol al cântăreței Ariana Grande. ISIS a revendicat atentatul!
”Masacrul INOCENȚILOR!”
Concertul abia se încheiase. Spectatorii se îndreptau spre iesire, când o explozie puternică s-a auzit în foaierul ce face legătura între arenă si gara principala din Manchester, producând panica în toată arena.
Polițistii britanici spun că au văzut cum un bărbat a pătruns în foaierul arenei si a declansat dispozitivul exploziv artizanal. Multi dintre spectatorii prezenți erau adolescenti și chiar copii.
60 de ambulanțe au fost trimise la fața locului . Numeroase forte de politie au impanzit locul…Au urmat ore de coșmar pentru părinții care nu reuseau să își găsească copiii. Printre cei 22 de morți se află și o fetiță de doar 8 ani. Majoritatea celor 59 de răniți, sunt adolescenți.
Carnagiul a fost revendicat de Statul Islamic, iar jihadiștii sustin că unul dintre oamenii lor a plantat bomba în incinta arenei din Manchester. Anuntul contrazice însă flagrant versiunea autorităților britanice , care susțin că teroristul a pătruns în foaierul arenei si s-a aruncat în aer în mulțimea care ieșea de la concert.
Premierul Marii Britanii, Theresa May a precizat ca atacatorul a fost identificat. Politia britanica a anuntat ca suspectul principal este Salman Abedi. Nu exista deocamdata indicii ca printre victime s-ar numara si cetateni români.
Printre fanii care au asistat la concertul Arianei Grande s-au numărat și sotia și fiicele tehnicianului Josep Guardiola, care au scăpat nevătămate.
Cine este autorul atentatului
Salman Abedi frecventa Centrul islamic din Manchester, cunoscut și ca Moscheea Didsbury unde tatăl său făcea chemarea la rugăciune. Voluntar la moschee era si fratele sau. Deocamdată nu se stie daca Abedi a confectionat bomba singur sau a fost ajutat de cineva. O sursa din serviciile de securitate a descris atentatul cu o bomba confectionata „acasa” drept unul care „schimba regulile” si arunca în spate autoritatile deoarece un astfel de atac cu bombă, îndeplinit cu succes, nu a mai avut loc în UK din 2005.
Ce se stie până acum despre suspectul principal: Salman Abedi are 22 de ani și s-a născut în Manchester. Familia sa are origini libiene. Locuința sa a fost percheziționată marți…El mai are cel puțin 2 frați. Vecinii au povestit că familia acestuia flutura uneori steagul Libiei, după cum relateaza BBC. Salman Abedi le era cunoscut autorităților britanice dinainte de atac. Doi oficiali americani au precizat că suspectul ar fi călătorit cu trenul de la Londra, înainte de a se detona într-un foaier care făcea legatura dintre Manchester Arena și stația ”Victoria”. Familia lui Salman Abedi a fugit din Libia pentru a scăpa de regimul lui Muammar Gaddafi.
Ce a găsit poliția de la momentul atentatului
Poliția din Manchester a găsit o înregistrare CCTV (camera de supraveghere) cu momentul în care atacatorul intra în arenă unde a detonat bomba, relateaza The Guardian citând surse. Înregistrarea arată că atacul a fost intenționat și că bomba era ascunsă într-o geanta. Se crede că dispozitivul exploziv a fost confecționat în Marea Britanie.
Jihadiștii Statului Islamic au revendicat marți după-amiaza atentatul terorist, care a zguduit în noaptea de luni spre marți, orașul Manchester. De asemenea, reprezentanții grupării teroriste au precizat că nu este vorba de un atentat sinucigas, ci de explozia unui dispozitiv plantat în incinta Manchester Arena, transmite Reuters.
Imaginea Masacrului este sfâșietoare
Autoritățile britanice au anunțat că mai multe persoane rănite sunt internate în stare gravă, iar peste zece copii rămân spitalizati după atentatul sinucigaș de la Manchester Arena, transmite Reuters.12 copii cu vârste sub 16 ani se numără printre cei 59 de raniti transportați la spital după atac, conform directorului medical al Serviciului de Ambulanță, iar mulți dintre aceștia se află în pericol de moarte…
Rudele unei femei dispărute după explozie au povestit pentru South West News că răniții și morții au „șuruburi de metal” în corp, relatează The Guardian.
Reacțiile liderilor unor state după atentat
Președintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit să ”dezvolte cooperarea antiteroristă” cu Marea Britanie, în urma atentatului sinucigaș ”cinic și inuman” de la Manchester, soldat cu 22 de morți și 59 de raniti, a anunțat marti Kremlinul, relatează AFP. Seful statului rus a ”transmis condoleanțe sincere” premierului britanic Theresa May și a ”condamnat ferm această crima cinică și inumană”, se arata în comunicatul Kremlinului.
Președintele Klaus Iohannis i-a transmis la rândul său, marți, Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, un mesaj de condoleanțe, în urma atacului sinucigaș care a avut loc la Manchester.
Fanii statului Islamic se bucură, îndemnând la comiterea altor atentate
Conturi de Twitter afiliate Statului Islamic au folosit hashtaguri cu privire la explozie si sub care posteaza mesaje prin care sărbatoresc atentatul. Unii utilizatori îndeamnă la comiterea unor atacuri asemanatoare în alte zone. Unele mesaje prezinta atentatul ca pe un act de răzbunare față de atacuri aeriene în Irak și Siria.
”Se pare că bombele fortelor aeriene britanice împotriva copiilor din Mosul și Rakka tocmai au ajuns înapoi la #Manchester”, scrie un utilizator, Abdul Haqq, pe Twitter, referindu-se la orașe aflate sub controlul jihadistilor în Irak si Siria, împotriva cărora luptă o coaliție internaționala condusa de Statele Unite, din care face parte și Marea Britanie. Alții postează mesaje prin care se încurajează să comită atacuri de tip ”lup solitar” în Occident și videoclipuri în care Statul Islamic profereaza amenințări la adresa Statelor Unite și Europei.
Șeful poliției din Manchester a precizat că prioritatea fortelor de ordine este să stabilească dacă atacatorul a acționat singur sau făcea parte dintr-o rețea.
Oamenii deplâng soarta celor peste 80 de victime…
Mii de persoane au iesit marți 23 mai, în stradă, pentru a comemora victimele atentatului, ținând un moment de reculegere înainte să scandeze mesaje sfidătoare la adresa terorismului care a zguduit metropola Manchester. Ceremonii similare au avut loc si în alte orase britanice, inclusiv în Londra si Cardiff, precum si în orase europene, ca Roma.
Regina Elisabeta a II-a și-a prezentat cele mai sincere condoleanțe pentru persoanele afectate de atentatul sinucigas, precizând că întreaga țară este șocată în urma acestei tragedii.
PARADOXAL! Atentatul s-a petrecut înainte cu 2 zile de partida susținută de echipa din Manchester în finala Ligii Europa
De precizat că forțele de securitate din orașul lovit de această tragedie, este îngrijorat de partida în care Manchester United va juca, miercuri, de la ora 21.45, cu Ajax Amsterdam în finala Ligii Europa, la Stockholm, partidă transmisă de ProTV.
Filmul atacului sinucigas
Catalin Radu Tanase, corespondentul Stirilor ProTv, a prezentat, marți seara, filmul atacului sinucigas, în urma caruia 22 de persoane si-au pierdut viata.
La 20 de minute dupa miezul noptii, concertul Arianei Grande se încheie si tinerii pleaca spre zonele de iesire ale Arenei din Manchester, o sala de spectacole cu 21.000 de locuri.
O sala polivalenta de patru ori mai mare decat cea din Bucuresti. Atacatorul a asteptat in foaier, exact in partea opusa scenei, pe care cantase starul american de muzica pop.
A ales, poatre nu intamplator, iesirea din stadion care da catre statia de tren Victoria si a decis sa astepte, cu rucsacul cu explozibil in brate, in capul scarilor in zona in care, in mod natural, oamenii se strang unii in altii, intr-un mic ambuteiaj, inainte sa coboare treptele.
Bomba a fost construită, cinic, din resturi de metal și cuie
Martorii oculari povestesc ca dupa explozia produsa de cel care s-a aruncat in aer au vazut zburand in toate directiile bolturi si piulite metalice, semn ca pe langa explozibil, teroristul a adaugat piese de metal, sa provoace cat mai multa suferinta.
Paramedicii sosiți la stadionul din Manchester confirma că au tratat leziuni ca cele produse de schije, imagine care se suprapune perfect ipotezei de bombă cu cuie.
Este de presupus că teroristul a așteptat să atace la finalul concertului din doua motive: pe de o parte aglomeratia, iar pe de alta parte din cauza faptului ca, in cazul concertelor sau al altor adunari publice, controalele de securitate sunt extrem de stricte, iar individul nu ar fi reusit să patrundă prea departe…
”Masacrul Inocenților”, cum a fost numit atentatul de la Manchester este cu atât mai meschin, mai sadic și mai tragic cu cât în el au murit și copii…
(Florian Tincu)
Theresa May: „Gandurile mele sunt alaturi de victime”. Nu stiu ce Dumnezeu poate insemna asta – poate ca gandurile ei sunt moarte – dar stiu sigur ca de atatea ganduri, m-am saturat pana in gat! Ceva fapte, chiar nu se pot face???
…si in Giurgiu ii primiti si ii tot primiti…mai scrieti si articole de propaganda cat de frumos se integreaza si cat de mult muncesc. Ipocrizie crasa de sus pana jos!