După ce a anunțat că şi-a depus documentele ca să intre pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, fostul președinte al liberalilor Crin Antonescu a răspuns și întrebărilor privind o posibilă candidatură a sa la ”prezidențialele” din 2019.

Fostul preşedinte al liberalilor Crin Antonescu a anunțat, marți, că a depus documentele pentru a intra pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc anul viitor. Antonescu a vorbit, la Realitatea TV, despre decizia sa de a candida la alegerile parlamentare, spunând că a luat decizia „în vremea din urmă”, şi a menţionat că a ţinut cont şi de repetatele apeluri ale colegilor din PNL, pentru a candida.

„Înainte de a acţiona, în vremea din urma, în faţa repetatelor declaratii si unor apeluri private ale unor colegi. Eu vreau să vă spun foarte clar cand eu am depus această documentaţie, am facut asta pe circuitul normal, dar eu nu am depus asta cu conditia de a deschide lista. Din punctul meu de vedere, nu este nicio pretenţie, nicio condiţionare”.

Totodată, Antonescu a mai declarat că toate motivele care l-au făcut să se îndepărteze de conducerea partidului rămân în picioare şi a dat de înţeles că nu îşi doreşte o carieră politică în Bucureşti.

Referitor la acest aspect, într-o recentă conferinţă de presă, liderul liberalilor giurgiuveni, Marin Anton, declara:

“Salut revenirea lui Crin Antonescu în politică. Îl vom susţine pentru europarlamentare, şi ni-l dorim în fruntea listei. Are carismă, este apreciat de populaţie şi este un lucru foarte bun pentru PNL şi prin prisma viitoarelor alegeri care ne aşteaptă în următorii doi ani: locale, parlamentare, prezidenţiale”, a încheiat liderul liberalilor giurgiuveni.

(Jurnal)