În judeţul Giurgiu, în urma susţinerii probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct, care s-a desfăşurat în data de 12 octombrie, din cei 62 de candidaţi admişi pentru a susţine această probă, 47 au promovat, promovabilitatea fiind de 75,80%, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (I.Ş.J.) Giurgiu, prof. Georgeta Stănescu, într-un comunicat de presă.
Domnia sa mai precizează că 59 de cadre didactice s-au înscris pentru 58 de funcţii de director, doar la una dintre unităţile şcolare existând doi candidaţi pe loc, iar trei cadre didactice s-au înscris pentru trei funcţii de director adjunct.
De asemenea, am fost informaţi că în lista celor 15 candidaţi respinşi la proba scrisă, se regăsesc nume de rezonanţă din învăţământul giurgiuvean. Ei se vor putea prezenta la celelalte probe, dar fără a fi declaraţi promovaţi, deoarece nu au obţinut punctajul minim de promovare al probei scrise, respectiv 35 de puncte.
Întrebată de jurnaliştii publicaţiei noastre ce se va întâmpla cu aceste posturi unde candidaţii nu au reuşit să promoveze, prof. Georgeta Stănescu ne-a spus că ele se vor elibera, conform metodologiei, începând de la 1 ianuarie 2017, urmând a fi numiţi alţi directori, cu detaşare în interesul învăţământului, prin decizia inspectorului şcolar general, deoarece aşa prevăd actele normative în vigoare.
Conform calendarului de desfăşurare al concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct, celelalte probe – evaluarea cv-ului, respectiv proba de in interviu, vor fi planificate să aibă loc în perioada 17 octombrie – 16 noiembrie.
Precizăm că aproape 9.000 de candidaţi au susţinut în data de 12 octombrie proba scrisă a concursului pentru 6500 de posturi de directori şi 2500 posturi de directori adjuncţi, în licee, şcoli şi grădiniţe din toată ţara.
Vă oferim mai jos lista cu numele celor respinşi:
Barosi Veronica – punctaj 28,75
Boghean Florentina Luminiţa – punctaj 33,125
Burcea Nicoleta – punctaj 28,125
Călugăru Adriana – punctaj 33.125
Ciurumelea Cristina – punctaj 29,375
Delea Mirela – punctaj 28,125
Diaconu Maria – punctaj 21,875
Iliescu Mariana – punctaj 22,375
Milan Florentina – punctaj 31,25
Moise Ionela Mariana – punctaj 28,125
Muşat Ioana – punctaj 28,125
Navrigeac Tuţa – punctaj 29,375
Neagu Emilia – punctaj 33,125
Sonea Maria – punctaj 23,125
Ţone Georgeta – punctaj 30
Teodora NICOLAU