Ministrul Muncii a declarat că noua lege a pensiilor va prevedea că femeile cu trei sau mai mulţi copii se vor putea pensiona cu şase ani mai repede.
Ministrul Muncii a declarat că au fost finalizate mai multe variante ale noii Legi a pensiilor, variante care vor fi prezentate coaliţiei de guvernare pentru a fi aleasă cea finală. Ulterior legea va fi prezentată public şi trimisă Parlamentului, estimându-se că ea ar putea fi adoptată în luna decembrie, dacă nu va fi întoarsă de către preşedintele Klaus Iohannis.
Legea pare o măsură benefică, însă căte mame își mai permit astăzi să dea naștere la trei copii, când costurile privind accesul la educație, sănătate și implicit costurile zilnice pentru creșterea în condiții decente de viață ale unui copil sunt enorme, iar alocațiile minorilor reprezintă în continuare sume derizorii?
În același timp trebuie știut câte din mamele care dau naștere la trei sau mai mulți copii , își mai permit din acel moment să mai aibă un ”job” ?
Sunt voci din societatea civilă care susțin că decât să le pensioneze mai devreme, statul mai bine le-ar ajuta pe mame să își crească copiii în condiții decente, similare cu ale copiilor europeni, majorându-li-se alocația, eficientizându-se șansele ca acești copii să beneficieze de dreptul la învățătură și la servicii medicale corespunzătoare și efectuate la timp .
(Jurnal)