Luni, 8 august, a fost Ziua internațională a PISICII! Câte feline trăiesc astăzi în România…

0
103

Ziua internaţională a pisicii este celebrată în fiecare an la 8 august, după ce Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare – IFAW) şi alte grupuri care militează pentru drepturile animalelor au hotărât să dedice o zi din an pisicii.
Pisica spun specialiștii este un animal extrem de teritorial, ea preferând să stea mai mult în casă. Asta nu înseamnă că nu există și pisici de birou care beau din cănile salariaților și împart sandvișul cu aceștia.

 Ziua internaţională a pisicii a fost marcată anual începând cu anul 2002, scopul ei fiind creşterea gradului de conştientizare a oamenilor faţă de nevoile pisicilor şi faţă de lupta împotriva neglijării şi abuzurilor comise asupra acestora, după cum arată Agerpres.

Venerate în Egiptul antic, după cum dovedesc azi colecţiile de mumii şi statuete, dar și în Evul Mediu, pisicile au căzut, adesea, în dizgraţia oamenilor, fiind considerate ”slujitoare ale diavolului”, iar în unele ţări le erau atribuite puteri magice şi, uneori, chiar malefice. Unele civilizaţii au privit pisica ca pe un simbol religios, venerând-o ca atare.

Cele ”nouă vieţi” legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează poate faptului că aceste animale remarcabile pot îndura multe maltratări şi totuşi supravieţuiesc.

În prezent, în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute:”Siameză”, ”Abysiniană”, ”Albastru de Rusia”, ”Bengaleză”, ”British Shorthair”, ”British Longhair”, ”Maine Coon”, ”Norvegiană de Pădure”, ”Persană”, ”Ragdoll”, ”Singapura”, ”Sphynx”, ”Chartreux” etc. Pisica europeană cu blana scurtă, rămâne însă cea mai răspândită.

Numeroase studii au arătat că deţinerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătăţirea stării psihice şi la combaterea stress-ului. Pisica este renumită pentru torsul ei specific, care este considerat relaxant şi cu un efect de calmare a durerilor.

La acet moment în România au fost inventariate circa 4 milioane de pisici la domiciliul iubitorilor de feline, la care se adaugă maidanezele…. Și giurgiuvenii sunt  la rândul lor mari iubitori ai acestui fidel companion.  Dovadă sunt cantitățile importante de hrană dedicată acestora, vândute în marketurile din Municipiu, săptămână de săptămână.

(Jurnal)