Lucrările din cadrul proiectelor de mobilitate urbană continuă în Municipiu. Primăria Giurgiu face apel la înțelegere din partea cetățenilor! 

0
487

Lucrările începute în Municipiul Giurgiu, de mobilitate urbană, continuă cu repararea și modernizarea unor străzi importante.

Astfel, în prezent, pe strada Gării a început activitatea de așternere a stratului de piatră spartă, etapă premergătoare turnării primului strat de asfalt, ce va fi efectuată după montarea bordurilor.

Totodată, pe strada Tineretului, au fost demarate lucrările de turnare a celui de-al doilea strat de mixtură asfaltică, în timp ce pe strada Aleea Plantelor este așternut stratul de uzură.

Conștientă de blocajele din trafic,  de faptul că a fost creat un disconfort, conducerea Primăriei Giurgiu și societățile implicate în realizarea acestor străzi,  fac  încă o dată apel la înțelegerea cetățenilor, cu mențiunile că sunt depuse toate eforturile pentru ca durata lucrărilor să nu fie extinsă.

(Jurnal)