AcasăActualitateLili GANCEVA, Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu

Lili GANCEVA, Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu

În ședința ordinară a Consiliului Local Giurgiu de mâine, 1 noiembrie, Lili Ganceva, directorul Euroregiunii Danubius, va primi, din partea aleșilor locali, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu.

„A fost o dorință a mea, dar mai mult a tuturor celor implicați în viața culturală a municipiului, sau în munca de cooperare transfrontalieră. Lili Ganceva este o persoană cu mult peste ceilalți cetățeni străini care, de-a lungul vremii, au primit acest titlu de onoare din partea municipalității. Dacă mă întrebați pe mine, sufletul lui Lili Ganceva, deși este cetățean bulgar, este mult mai aproape de România decât sufletul multor români. Mă bucur că avem această ocazie în an centenar”, declara, la conferința de presă de astăzi, primarul municipiului, Nicolae Barbu.

Alte nouă personalități giurgiuvene vor primi, în cadrul ședinței ordinare din luna decembrie, titlul – post-mortem – de Cetățeni de Onoare ai Municipiului Giurgiu.

A.L.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.8 ° C
11.8 °
11.8 °
95%
1.6m/s
100%
S
14 °
D
14 °
lun
11 °
mar
11 °
mie
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!