Considerat de mulţi (în special tinerii din ziua de azi) ca fiind „cimitir al tinereţii”, liceul devine, uşor, uşor, cimitir şi al limbii române. Din dorinţa, probabil, de a suna cât mai pompos anumite texte, cei care le compun nu mai verifică (dacă, eventual, au nelămuriri), sensul unor cuvinte. Aşa că le aruncă, acolo, să fie, chiar dacă ar putea suna caraghios, la un moment dat.
Un astfel de text se regăseşte în holul Liceului „Tudor Vianu” unde, pe o placă de marmură, stă scris:
„Această placă s-a aşezat azi 8 septembrie cu ocazia comemorării a 47 de ani de la înfiinţarea liceului „Tudor Vianu” Giurgiu, care şi-a început activitatea sub denumirea de Şcoala Medie nr. 2 la data de 1 septembrie 1964″.
De la comemorare la aniversare, e cale lungă. Dar, pentru a nu fi acuzaţi de răutăţi gratuite, să citim mai bine ce spune DEX-ul despre „comemorare”:
COMEMORÁ vb. tr. a celebra printr-o ceremonie un eveniment (trist) sau dispariția unei persoane importante. (< fr. commémorer, lat.commemorare).
Ochiu’
Jenant.
Niste forme ale verbului „a fi”:
fir-as eu
fir-ai tu
fir-ar el (ea)
fir-am noi
fir-ati voi
fir-ar ei (ele)
Exersate prin clasa a V-a cand profesoara de romana a intrat odata in clasa si l-a auzit pe unul zicand „Fir-ar ma-ta sa fie…!’Apoi l-a scos pe nefericit la tabla si la fiecare greseala capul lui lua contact cu tabla ! (La o scoala de cartier de langa Piata Centrala,anii 1957-1958)