AcasăActualitateLege promulgată: Măsuri privind prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale

Lege promulgată: Măsuri privind prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din centrele rezidenţiale care prevede înfiinţarea unui Comitet Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (CNPLIAAM).

Lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului general pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale, cu scopul de a creşte nivelul de siguranţă a pacienţilor internaţi în unităţile medicale, precum şi a persoanelor asistate şi îngrijite în centrele rezidenţiale pentru persoane adulte aflate în dificultate.

„Prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale constituie un obiectiv major naţional întrucât aceste infecţii reprezintă principala ameninţare la adresa siguranţei pacienţilor îngrijiţi în unităţi medicale. În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, se înfiinţează Comitetul Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (CNPLIAAM)”, prevede actul normativ.

Potrivit acestuia, „Ministerul Sănătăţii coordonează activitatea CNPLIAAM şi, în colaborare cu ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii, cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru centrele rezidenţiale, sunt responsabile de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale, în toate unităţile medicale/centrele rezidenţiale de stat şi private. (…) Neîndeplinirea acestor măsuri atrage sancţionarea potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi”.

Legea stabileşte că fiecare pacient care primeşte îngrijiri într-o unitate medicală din România are dreptul, garantat de stat, de a fi protejat faţă de dobândirea unei infecţii.

Principalele măsuri la nivel naţional vor include, între altele, elaborarea de ghiduri de prevenire, diagnostic şi tratament pentru principalele sindroame ale acestor infecţii, stabilirea necesarului de personal medical în vederea prevenirii, diagnosticării şi îngrijirii eficiente a acestor infecţii, incluzând normarea minimă obligatorie a unităţilor sanitare cu personal medical specializat în epidemiologie, sănătate publică şi management, igienă şi boli infecţioase care să asigure activităţile de implementare a programelor de prevenire şi de utilizare judicioasă a antibioticelor.

Totodată, se prevede limitarea la minimul necesar a transferurilor pacienţilor cu aceste infecţii sau colonizaţi cu germeni cu risc epidemiologic major conform principiului îngrijirii lor acolo unde au fost diagnosticaţi sau identificaţi, incluzându-se obligativitatea comunicării infecţiilor şi/sau a colonizării acestora, asigurarea de către spitalele nou-construite a unui minimum de 50% paturi în camere de 1-2 paturi, cu chiuvetă, duş şi grup sanitar propriu.

Alte măsuri vizează organizarea în unităţile medicale de spitalizare continuă a unor structuri funcţionale de boli infecţioase pentru izolarea/gruparea şi tratarea pacienţilor cu infecţii cu microorganisme multirezistente şi cu Clostridium difficile, în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi definirea şi dezvoltarea laboratoarelor de referinţă şi a celor cu capacitate de investigaţii şi analize microbiologice specializate.

Unităţile medicale vor trebui să ia măsuri referitoare la elaborarea şi actualizarea anuală a planurilor de prevenire a acestor infecţii, respectiv de utilizare judicioasă a antibioticelor, la asigurarea încadrării personalului specializat necesar, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la asigurarea continuă a materialelor şi echipamentelor necesare pentru a se putea respecta precauţiile standard şi specifice de către personalul medical, pacienţi şi aparţinătorii acestora, la asigurarea condiţiilor pentru derularea permanentă a activităţii laboratorului de microbiologie al spitalului.

În plus, unităţile medicale vor trebui să asigure condiţiile pentru izolarea/gruparea pacienţilor cu infecţii/colonizări cu acelaşi microorganism cu risc epidemiologic major într-o zonă definită, de preferinţă unică, a unităţii medicale sau a centrului rezidenţial şi să asigure condiţiile necesare pentru limitarea riscurilor privind infecţiile prin expunere profesională la sânge potenţial infectat.

Alte măsuri se referă la vaccinarea personalului şi reglementarea triajului epidemiologic al acestuia, la testarea de la internare şi pe parcursul spitalizării a colonizării cu microorganisme multirezistente pentru categoriile de pacienţi şi microorganismele indicate în documentele strategice.

Personalul medical din unităţile sanitare şi din centrele rezidenţiale este responsabil de depistarea unor manifestări ale unor astfel de infecţii.

Apariţia oricărei infecţii la un pacient spitalizat va fi în mod obligatoriu comunicată de asistenta-şefă şi de medicul curant către Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale (SPIAAM).

Unităţile medicale au obligaţia de a asigura condiţiile pentru diagnosticarea infecţiilor şi tratamentul adecvat al acestora, conform competenţelor, mai prevede proiectul.

Totodată, pacientul va fi transferat în alte unităţi medicale doar dacă intervenţiile medicale necesare sunt imposibil de efectuat în unitatea unde este internat şi, în mod obligatoriu, cu comunicarea diagnosticului de infecţie şi a microorganismelor identificate ca agenţi etiologici ai unor infecţii.

Medicii care asigură îngrijirea pacienţilor în unităţi medicale au obligaţia de a derula demersuri diagnostice pentru a confirma sau infirma caracterul asociat asistenţei medicale al unei infecţii şi de a întocmi fişa de raportare a infecţiei, pe care o înaintează către SPIAAM. Neraportarea cazurilor de infecţii se sancţionează potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. AGERPRES

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
23.8 ° C
23.8 °
23.8 °
33 %
6.8kmh
39 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
29 °
lun
30 °
mar
20 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!