La data de 30 ianuarie a.c., ora 09.35, pe D.N.5 D, în municipiul Giurgiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.