AcasăActualitateArticole vestimentare, marochinărie și parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în P.T.F....

Articole vestimentare, marochinărie și parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în P.T.F. Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma controlului efectuat asupra unor mijloace de transport peste 1.100 bunuri – articole vestimentare, marochinărie și parfumerie, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În data de 30.01.2024, la diferite intervale orare, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 42 de ani, care se afla la volanul unui microbuz și un cetățean turc, în vârstă de 24 ani, pasager într-un autocar ce efectuează curse transport persoane.

Cu ocazia efectuării controlului mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-un loc special amenajat, sub bancheta din spate a microbuzului, dar și în cala autocarului, mai multe bunuri constând în articole vestimentare, de parfumerie și marochinărie.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 1.165 bunuri,  toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile descoperite, în valoare de peste 300.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de cei doi bărbați se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Sursa : Poliția de Frontieră Română

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
23.6 ° C
23.6 °
23.6 °
50 %
3.9kmh
62 %
sâm
22 °
Dum
30 °
lun
31 °
mar
30 °
mie
24 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com