
Sâmbătă, 17 noiembrie , la Giurgiu președintele Fundației irlandeze CAMBER, domnul John Mulligan, a fost oaspetele conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu format din director general Sima Valentin Dan, Ciprian Marica și Cătălin Lupu , dar și a președintelui Consiliului județean Giurgiu, Marian Mina. Președintele Fundației a fost însoțit de către europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, cel care a jucat și rolul de translator în cadrul întâlnirii organizate în sala de ședință a Consiliului județean. La întâlnire au mai participat și Silviu Cazacu, primarul comunei Izvoarele și Bogdan Bobolea, fost reprezentant al COMBER în România.
Scopul vizitei distinsului oaspete, așa cum am aflat, a fost acela de a dona Direcției Generale de Protecție Socială un complex imobiliar deținut de Fundație, aflată la sfârșitul unui proiect dezvoltat în județul Giurgiu pe o perioadă mai lungă de timp, imobile destinate în exclusivitate persoanelor cu dizabilități. După cum ne spunea Dan Sima , directorul DGASPC, Fundația a donat o Căsuță aflată în Comuna Grădinari, o alta aflată în comuna Izvoarele , și alte două apartamente ce au adăpostit, așa cum aminteam, exclusiv persoane cu dizabilități, în Municipiul Giurgiu. Directorul Direcției ne mai spunea că în continuare, urmează ca Fundația să doneze și restul de locuințe avute în administrație, întregul fond imobiliar ridicându-se la valoarea de circa un million de euro.
De remarcat că toți membrii Fundației irlandeze sunt voluntari, și că toate cheltuielile cu deplasările în România cât și celelalte eforturi de ajutorare a acestor persoane s-au făcut din buzunarul lor propriu, neprimind niciodată niciun sprijin financiar din partea cuiva. Iată de ce – mai spunea președintele Fundației – de multe ori voluntarii, la rândul lor, au apelat la prieteni pentru a putea rezolva problemele financiare apărute.
Explicând de ce Fundația a considerat că și-a încheiat misiunea în România și respectiv în județul Giurgiu, președintele Muliggan spunea, printre altele, pentru că imaginea României peste hotare, s-a îmbunătățit considerabil de la venirea noastră în țară și până la acest moment.
Președintele CJ, Marian Mina a ținut să mulțumească președintelui Fundației olandeze pentru gestul de a fi ales județul Giurgiu pentru dezvoltarea acesui proiect , invitându-i în continuare și cu alte inițiative în același cadru, explicându-i totodată greutățile financiare cu care se confruntă de ceva vreme Direcția și respectiv Consiliul județean Giurgiu, cea care asigură finanțarea instituțională.
Înainte de finalul discuțiilor a luat cuvântul primarul comunei Izvoarele, Silviu Cazacu, ce l-a asigurat pe președintele Fundației de continuarea misiunii începute de voluntarii olandezi în comuna pe care o administrează.
Întâlnirea protocolară a fost încheiată de către europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, printr-o scurtă alocuțiune, urmată de obișnuitele fotografii de grup, semn al prieteniei și bunei colaborări dintre Fundația COMBER și oficialii giurgiuveni.
(Foto: Imagini surprinse în timpul întâlnirii dintre oficialii giurgiuveni și cei doi oaspeti…)
(Florian Tincu)