luni, aprilie 28, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate La repartizarea locuinţelor sociale de către Primăria Giurgiu n-a fost înregistrată decât o singură contestaţie!

La repartizarea locuinţelor sociale de către Primăria Giurgiu n-a fost înregistrată decât o singură contestaţie!

0

c2-1024x576Deşi s-a bătut toba – în special pe paginile de socializare – că lista cu punctajul fiecărui solicitant de locuinţă socială ar fi fost „măsluită”, lucrurile, în realitate, stau cu totul şi cu totul altfel.

Astfel, în termenul legal de 30 de zile de la publicarea acesteia ca urmare a aprobării ei în şedinţa de consiliu local, doar o singură persoană a depus contestaţie, bănuind că ar fi fost, cumva, nedreptăţită.

„Acum s-a văzut cât de interesaţi au fost solicitanţii de locuinţe sociale. Din cele 2140 de cereri pe care le-am identificat în Primărie, depuse unele chiar din 1996, doar 149 au binevoit să îşi completeze dosarele. Astfel, cei 149 se şi regăsesc pe această listă. Din aceste 149 de dosare, avem depusă o singură contestaţie, omul bănuind, probabil, că nu i-a fost calculat corect punctajul”, preciza, în cadrul conferinţei sale de presă de miercuri, 19 aprilie, primarul Nicolae Barbu.

De asemenea, acesta a mai precizat faptul că, în acest moment, s-au făcut adrese la Direcţiile de taxe şi impozite din Giurgiu, din Capitală şi din judeţele limitrofe, precum şi la primăriile de comune din judeţul nostru, în vederea identificării proprietăţilor sau moştenirilor pe care unii dintre solicitanţii de locuinţe sociale le-ar avea.

„Am identificat opt cazuri în care respectivii au deţinut o proprietate, şi apoi au vândut-o. De altfel, ţin să precizez faptul că, în cazul în care copilul a avut locuinţă, a vândut-o şi s-a mutat apoi cu părinţii, dar dosarul este întocmit pe numele părinţilor, aceştia nu îşi vor pierde dreptul de a primi – în cazul în care se încadrează ca punctaj – locuinţa socială. Repet: cine a avut interes în a-şi actualiza dosarul, a primit punctaj”, a mai spus Nicolae Barbu.

Comisia care analizează contestaţia urmează a se întruni în perioada imediat următoare. Până la sfârşitul anului, în municipiu vor fi repartizate un număr de 90 de locuinţe sociale: 20 în zona Istru şi 70 în imediata apropiere a Şcolii cu clasele I – VIII nr. 10 din strada Tineretului.

(O.C.)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
5.2 ° C
5.2 °
5.2 °
72 %
2.2kmh
0 %
lun
17 °
mar
17 °
mie
21 °
J
24 °
vin
19 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com