Sub coordonarea Instituţiei Prefectului judeţului Giurgiu, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu a implementat, la nivelul judeţului, o serie de măsuri de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, conform Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021.
Astfel, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu a organizat mai multe întâlniri (on-line, pe WhatshApp și WEBEX) cu responsabilii din cadrul primăriilor pentru a clarifica aspectele cu privire la aplicarea legii mai-sus menţionate.
De asemenea, având în vedere obiectivul de promovare și dezvoltare a serviciilor publice electronice și de consolidare a competențelor digitale ale angajaților structurilor administrației publice, obiectiv propus prin planurile strategice naționale și mai ales, pentru a veni în sprijinul tuturor entităților publice incluse în procesul de implementare a prevederilor legale a Legii 226/2021, precum și a beneficiarilor, au fost puse la dispoziția celor 49 de UAT-uri din județ care nu dețin aplicații informatice proprii pentru gestionarea cererilor, Formularul Cerere-Declarație pe propria răspundere (Anexa 2 din HG 1073/2021) transformat într-un fișier pdf inteligent și un program informatic ce preia informația din formulare și generează borderourilor necesare raportării situației centralizate.
În urma centralizării situațiilor transmise de UAT-uri către agențiile teritoriale, exclusiv în format electronic, la adresa de mail dedicată caldura_gr@mmanpis.ro, au fost solicitate:
ajutoare pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri, pentru sezonul rece noiembrie 2021-martie 2022, pentru un număr de 7.137 de familii sau persoane singure, în valoare de 8.852.640 lei;
suplimente pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri aferente lunii noiembrie 2021 pentru un număr de 7.237 de familii sau persoane singure, în valoare de 144.740 lei.
Aceste sume vor fi plătite beneficiarilor, prin intermediul UAT-urilor, începând cu data de 20 decembrie a acestui an.
Totodată, la nivelul județului Giurgiu au fost înregistrate cereri până la data de 20 noiembrie și aprobate ajutoare după cum urmează:
ajutoare pentru încălzirea locuinței cu energie termica 387, în valoare de 74,535,30 lei;
ajutoare pentru încălzirea locuinței cu energie electrică 129, în valoare de 38.300 lei;
suplimente pentru energie electrică 3481, în valoare de 105,670 lei;
ajutoare pentru încălzirea locuinței cu gaz 801, în valoare de 106,125 lei;
suplimente pentru gaz 93, în valoare de 930 lei.