La mulți ani, Doamnă Deputat Elena Cristina DINU!

0
101

Deputat PSD de Giurgiu, în Parlamentul României,  vicepreședintă a Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaţilor, Dr. Elena Cristina DINU își sărbătorește astăzi Ziua de naștere, după ce, cu o zi înainte, a fost rândul soțului său, Daniel Augustin DINU, director general al DADR București, să mai adauge un an la zestrea vârstei sale. 

Un prilej  pentru a-i ura Doamnei Deputat DINU un drum cât mai lung al vieții, presărat  numai  cu bucurii și împliniri, atât în planul relațiilor de familie cât și în cariera sa politică. 

Aceleași urări le transmitem și soțului domniei sale, d-lui Daniel Augustin DINU, ce a fost și rămâne un sprijin permanent în viața de zi cu zi a Doamnei Deputat!

La Mulți Ani Doamnă Deputat Elena Cristina DINU! La mulți ani fericiți familiei DINU!