Medicii și asistentele de la Spitalul „Victor Babeș” din Craiova au dansat pe muzică populară,  joi, în curtea spitalului, de bucurie că au salvat un pacient cu coronavirus. 

O scenă de-a ”râsu, plânsu” care a stârnit multe comentarii în mediul virtual (Facebook), negative,  dar și pozitive, semn că unora le place modul ăsta de manifestare, imitație a unor gesturi făcute de diferite cadre medicale din străinătate, în această perioadă de epidemie cu Coronavirus 19. 

Ba mai mult, managerul spitalului de boli infecțioase ”Victor Babeș”  din Craiova a dat asigurări că angajații au păstrat distanța între ei. 

Șefa spitalului, Adina Turcu, a declarat pentru  un post de televiziune că a fost o horă de bucurie pentru că au reușit să salveze un pacient cu Covid-19…

Pacientul a fost de mai multe ori în stare critică, iar salvarea lui a fost calificată de șefa spitalului drept o adevărată performanță medicală. Acesta a urmărit probabil consternat hora oltenească,  de la fereastra salonului din care a fost extrenat. 

Imaginile stârnesc hohote de râs, deși cei lăsați de izbeliște în acest timp, mai ales bolnavii de  la Terapie Intensivă, nu cred că s-au amuzat deloc.

Și a fost vorba doar despre un singur pacient vindecat…Vă dați seama ce chiolhanuri cu sârbe, hore oltenești se vor încinge în curtea Spitalului când vor fi vindecați 2, 3 sau 4 pacienți odată? 

De data asta dansatorii  au fost îmbrăcați cu ce au avut la îndemână, ce le-a dat Guvernul, adică halate, măști de protecție și mănuși, dar cu siguranță la următorul pacient hainele de scenă vor fi completate cu ii cu cusături specifice zonei. Ce nu ni s-a arătat, a fost probabil masa care a fost întinsă tot în cinstea pacientului vindecat, masă de la care cu siguranță nu au lipsit rachiul de corcodușe și prazul. 

Nu au lipsit nici îndemnurile mobilizatoare.  Astfel cineva a scris în postarea sa :  „Respect personalului medical ! Faceți posibilă implementarea acestui  tratament în toate spitalele din țară”.

(Jurnal)