După ce, într-un material publicat de noi anterior, am aflat care vor fi primele lucrări abordate în această primăvară de către Primăria Municipiului Giurgiu, am dorit de data aceasta să știm dacă există însă și vreun proiect la care se va renunța…
În acest sens, iată ce ne-a spus primarul Adrian Anghelescu:

„Cele mai multe dintre ele (proiecte – n.red.) nu trebuie abandonate, ci eficientizate. Mă refer aici, cu titlul de exemplu doar, la lucrările de agrement din zona canalului Cama, Piața de Pește, modul în care a fost abordată până anul trecut anveloparea și eficientizarea termică a locuințelor” – a precizat primul edil al orașului.

(Jurnal)