Febra accesului pe posturi în instituţii bugetare după majorarea “ total nejustificată şi nesustenabilă” , după cum spun analiştii financiari, a cuprins o ţară întreagă. La Primăria Capitalei e înghesuială mare pe cele 2000 de posturi aflate în portofoliul celor douăzeci şi două de Companii Municipale.
Posturi bine plătite atât pentru persoanele cu studii superioare, cât şi pentru cei cu studii medii. Salariile, de 4 şi uneori chiar de 6 ori mai mari decât cele din mediul privat, îi atrag pe solicitanţi ca muşte, mierea de albine.
Iată motivul pentru care, conform surselor din Primăria Capitalei, la acest moment numărul candidaţilor se ridică la 10 pe loc! O situaţie ca asta nu am mai întâlnit-o decât în Epoca de tristă amintire (pentru unii!) când la unele facultăţi ( Farmacie, Medicină, Comerţ Exterior) se înregistrau astfel de cifre record , de candidaţi.
Asta în condiţiile în care, cu doar cu o lună în urmă, la târgul locurilor de muncă, la Giurgiu, numărul solicitanţilor nu s-a ridicat nici măcar la jumătate din numărul locurilor de muncă oferite de angajatori, pentru ca la final doar câţiva să catadicsească să încheie un contract de muncă.
Şi de ce ar face-o atâta timp cât între un salariu minim şi un ajutor social sau o indemnizaţie de şomaj diferenţa nu este nicidecum substanţială.
În acest context conducerile societăţilor din mediul privat constată că dacă până acum nu găseau mână de lucru pentru lucrările curente, la concurenţă cu veniturile salariaţilor din instituţiile bugetare , acum chiar că nu mai au nicio speranţă ca cineva să îşi dorească prea curând să muncească în mediul privat pe un salariu minim sau cel mult pe unul mediu pe economie, cât timp în instituțiile bugetare un funcţionar nu pleacă la sfârşit de lună cu mai puţin de 3-4000 de lei în buzunare.
Evident că, pe fondul acestei liberalizări a angajărilor pe posturile din sistemul bugetar , obiceiul “paradărătului” înfloreşte, la rândul său. După cum ne declarau câţiva dintre cei care au ocupat la Giurgiu astfel de posturi “scoase la concurs”, un parandărăt se calculează în funcţie de cuantumul salariului lunar pe care urmează să-l încasezi.
Astfel, el poate pleca de la 2.000 de euro şi poate ajunge chiar şi la 6000, în cazul celor care ocupă funcţii de şefi de serviciu, unde salariile pot ajunge la 1200-1400 lei/lună. În companiile și regiile subordonate statului, salariile ajung chiar de ordinul miilor de euro! Evident toate acestea rămân simple speculaţii cât timp nu există o bază reală pentru a proba veridicitatea informaţiilor.
Ce este însă un parandărăt? Ca să fiu mai explicit am să folosesc un exemplu simplu. Să zicem că la un moment dat, pe vremea răposatului Bealcu , în Municipiu se puneau borduri și pavele prin locuri pe unde nu trecea țipenie de om, la niște sume exorbitante. Multe din ele se deteriorau doar după câteva luni. Scopul declarat al acestor lucrări avea un substrat civic. Ca giurgiuvenii să aibă un oraș frumos pavat. Scopul real era însă…parandărătul!
Cine se bucură de el? Este de notorietate faptul că atunci când funcţiile sunt ocupate politic, iar numirile se fac la nivelul conducerii instituţiei, parandărătul – fixat neoficial – merge periodic ori către partid ori către liderul acestuia.
De ce să-l dai? Cei ce doresc să acceadă în ”statul paralel” și să nu se mai chinuiască într-o Românie reală, știu că parandărătul este condiția supremă de a parveni și respectiv a supraviețui pe o funcție înaltă.
Într-o astfel de Românie reală întregul aparat de salariaţi aparținând mediului privat, va resimţi o perioadă de timp de acum încolo, frustrarea inechităților create de acest stat paralel, dornic ca prin măsurile fiscale impuse (măriri, majorări de salarii, funcții bine retribuite…) să își creeze un public votant, fidel, în stare să-l susțină în orice moment , cu orice chip, chiar și prin mitinguri la comandă în plină stradă.
Ciubucul, mita , au căpătat în acest fel și ele, cu totul alte conotații. Sumele aberante, nejustificate în mod real, sunt împărțite, după cum constatăm, aparent legal, cu acord politic, între gestionarii bugetelor de stat și cei desemnați de partide să devină jucători în acest scenariu machavelic , în care cartea cea mai jucată rămâne parandărătul.
Și ce ar fi politica fără acest joc? Vorba unui coleg jurnalist : Fără parandărăt viața e pustiu!…Iar conturile gestionarilor puterii, așișderea!
(Florian TINCU)
Care e raportul intre oamenii care muncesc in sistemul privat si cel de stat? Aici e problema ca sa nu mai punem cat sug cei de la stat. Am sa spun sincer o realitate, zilele trecute am postat un mesaj pe un site giurgiuvean diferit de acesta si care nu mi-au fost publicate nici pana in prezent. Si stiti de ce? Pentru ca ma refeream la doua persoane care ocupa actualmente doua functii la stat, respectiv seful ITM si domnul Gusatu fost ofiter la IGPFR. Aceste persoane au lucrat inainte ofiteri, deci automat au iesit la pensie din sistemul de stat si acum lucreaza tot la stat. De ce nu se duc la privat sa lucreze daca tot vor bani pe langa pensia de la stat? Sau sa intreprinda dumnealor ceva, sa deschida o afacere, nu sa-i urmareasca cu lupa pe cei care abea se taraie si incearca sa faca ceva. Domnul de la ITM din cate am inteles a inceput o lupta apriga cu munca la negru; deci nu mi s-au publicat mesajele pentru o simpla intrebare, ai lucrat la stat inainte, ai pensie de la stat? Pai du-te neica la privat nu veni la stat sa fii platit din munca amaratilor din Romania. E normal ca site-ului respectiv sa nu-i convina ce problema am ridicat eu. E pacatul lor ca sunt aserviti politic si cenzureaza comentariile mele si nu pentru prima data. Daca nu am dreptate, imi cer scuze, dar daca am ?! Sa va fie rusine!