În perioada 3-5 iunie, la Valencia, în Spania are loc Campionatul Mondial IFK( (International Federation of Karate). Este unul dintre cele mai puternice campionate mondiale la ora actuală, la acestă competiție, înscriindu-se nu mai puțin de 465 sportivi din 39 țări de pe întreg mapamondul.

L-am întrebat pe antrenorul care pregătește o parte dintre sportivii ce vor participa la acest campionat despre această competiție și despre lotul cu care se va prezenta în Spania.

Reporter: Cum priviți această competiție?

Cătălin Mocanu: Cu siguranță pentru sportivii mei este cea mai tare competiție din carieră. La acest campionat mondial, lotul României este format din 13 sportivi. Dintre cei 13 sportivi care vor reprezenta România la această competiție extrem de puternică, opt sportivi sunt de la „Cătălin Mocanu Academy”, fapt ce mă face să fiu tare mandru de elevii mei. Pentru noi este o performanță deosebită, participarea la aceast campionat mondial.

L-am întrebat pe Cătălin Mocanu, cum s-au pregătit elevii săi pentru această competiție: „Pentru această competitie puternică am avut o perioada de 2 luni de pregătire intensă, cu un program special:
3 antrenamente pe săptămână, 2 alergări și 2 antrenamente de fitness. Am încercat să suplimentăm forma fizică cât se poate pentru a ajunge la nivelul celorlalți luptători din afară”.

La întrebarea „Cum au tratat sportivii acest concurs?”, am primit următorul răspuns: „Vreau să vă spun că sportivii mei au tratat cu maximă seriozitate pregătirea, fiind foarte serioși și pe partea de alimentație și odihnă. Sperăm să ne întoarcem sănătoși și să avem o prestație pe măsură”.

Reporter: Știm că toate cheltuielile privind participarea sportivilor nu sunt asigurate de statul sau federația de specialitate. Cum te-ai descurcat din punct de vedere financiar?

Cătălin Mocanu: „Țin să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și au făcut posibilă această deplasare, în mod special firmei de paza și protecție SWAT ROMÂNIA, domnului Cosmin Jieanu, care ne-a sprijinit financiar și ne-a asigurat biletele de avion la aceasta deplasare în Spania”.

Iată lotul giurgiuvean care se va deplasa la acest campionat mondial:

  • BABAIONU ALEXANDRU, multiplu campion național și internațional, dublu campion balcanic și campion european,

  • ROMAN ALIN, campion național de juniori și seniori, multiplu medaliat internațional și campion balcanic,

  • ANTONE CLEOPATRA, multiplă campioana națională și internațională, dublă campioană balcanică,

  • MĂROIU COSMIN, multiplu campion național și medaliat la campionatele internaționale,

  • DOGARU ALEXANDRU, campion balcanic, multiplu medaliat internațional și campion național,

  • ALEXANDRU ANDREI, multiplu campion național și internațional, campion balcanic,

  • CRĂCIUN ANDREI, multiplu campion național și internațional, campion balcanic,

  • STAMATE ALESSANDRO, multiplu campion național, cu un progres și o evoluție mare în ultimul an.

Aceștia sunt elevii de aur de la Cătălin Mocanu Academy, cărora le urăm mult succes la cea mai importantă competiție la care au participat până în acest moment.

Să ne faceți mândri încă o dată de prestația vostră, leilor!

OSU!

(Ana Magheru)