La 24 ianuarie, românii sărbătoresc ”Mica Unire a Principatelor Române”! Șapte lucruri mai puțin cunoscute despre acest eveniment…!

0
477

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală.

Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român și totodată spre Marea Unire ce avea să urmeze  în 1918 în Alba Iulia.

Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

 7 lucruri mai puțin știute despre Mica Unire

1. Dincolo de etnie și limbă, până la momentul Unirii sunt puține afinități între Moldova și Muntenia.

„De fapt, sunt două lumi care trăiesc destul de separat: vorbim de tradiții diferite, vorbim de teritorii între care nu au existat atât de numeroase contacte pe cât ne place nouă să credem. Se călătorea foarte puțin dintr-un Principat în altul. Și aș îndrăzni să spun că, pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, boierii moldoveni sau boierii munteni călătoreau mai des spre Occident decât la Iași sau la București”, spune istoricul. Idealul Unirii n-avea ecouri în rândurile oamenilor de rând, mai ales în lumea rurală, deși propaganda folosită de Alexandru Ioan Cuza după lovitura de stat din mai 1864 făcea adesea referire la atașamentul țărănimii față de proiectul unionist: „Moș Ion Roată e foarte prezent în această propagandă oficială. Dar Moș Ion Roată – chiar dacă e un personaj real – nu reprezintă decât una dintre ideile propagandei regimului.”

2. Francezii nu sprijină Unirea Principatelor pentru că le sunt simpatici românii sau pentru că se consideră frați întru latinitate, ci pentru că au interese strategice în zonă.

Napoleon al III-lea se raportează la problema Unirii „exclusiv din punct de vedere al intereselor Franței ca mare putere în Europa”, explică Alin Ciupală. În scrisorile trimise de C.A. Rosetti din exil, acesta le atrage atenția tovarășilor de luptă pașoptiști în legătură cu negocierile purtate de Napoleon al III-lea cu Viena: el propune să cedeze Principatele austriecilor, în schimbul provinciilor italiene deținute de Habsburgi, Lombardia și Veneto.

Când e refuzat, conducătorul Franței își schimbă planul și decide să folosească Principatele pentru a declanșa o nouă Revoluție maghiară care să destabilizeze Imperiul Habsburgic. „De altfel, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-a încercat punerea în practică a acestui plan: vase italiene vor aduce la Galați și la Brăila arme franceze, pe care românii trebuiau să le treacă munții în Transilvania, maghiarilor. Numai că diplomația rusă va devoala acest plan. Izbucnește un mare scandal diplomatic și, în cele din urmă, vasele trimise de Napoleon al III-lea sunt obligate să se retragă cu tot cu arme”, spune istoricul Alin Ciupală.

3. Unirea nu e doar visul pașoptiștilor, ci și rezultatul unui joc între marile Puteri.

Treaba e încurcată, iar Alin Ciupală dă un exemplu lămuritor: „Austria se opune Unirii pentru că ideea e susținută de Franța, iar Prusia susține ideea Unirii pentru că în felul acesta se opune Austriei.”

4. Alegerea capitalei e un subiect sensibil, pentru că tentația de a stabili capitala la Iași e foarte mare.

Asta mai ales dacă avem în vedere că Alexandru Ioan Cuza e legat personal de Iași și Moldova. „Numai că Iașul e prea aproape de granița cu Imperiul Rus, iar înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei, consfințită de Tratatul de Pace de la Paris, nu putea rămâne o realitate europeană permanentă. Dimpotrivă, Rusia a început să pregătească revanșa imediat după încheierea Tratatului de Pace de la Paris. În condițiile acestea, Bucureștiul era un oraș mai protejat. În plus, era mai aproape de Dunăre, adică de puterea suzerană, care avea tot interesul să sprijine la nevoie acest tânăr stat. Acestea au fost considerentele care au determinat alegerea capitalei la București, sunt mai degrabă de natură strategică, politică și militară”, spune A. Ciupală.

O facțiune a marii boierimi moldovene nu s-a împăcat niciodată cu faptul că centrul de greutate al noului stat este la București și nu la Iași, însă această facțiune nu va putea să încline vreodată balanța spre o sciziune.

5. La momentul alegerii, Alexandru Ioan Cuza pare un personaj fără anvergură și așa devine o opțiune acceptabilă pentru toți.

Provine din rândul boierimii de țară: tatăl său, Iancu Cuza, fusese sameș în județul Fălciu; mama sa, Sultana Cozadini, era o grecoaică fanariotă adusă în suita ultimului domn fanariot al Moldovei și căsătorită aici fără zestre pentru a scăpa de mănăstire. Faptul că Alexandru Ioan Cuza era pe jumătate grec va fi trecut adesea sub tăcere de biografii săi, pentru că nu rezona cu ideea de românitate. Căsătoria cu Elena, fiica boierului Iordache Rosetti, îi aduce lui Cuza protecția unei familii puternice în Moldova. „Cu certitudine, Alexandru Ioan Cuza a fost subestimat, pentru că foarte mulți dintre membrii adunării elective de la Iași au crezut că, votându-l, vor putea să conducă ei în spatele unui om cunoscut pentru viața aventuroasă pe care o avusese până în acel moment. La București deja nu se mai punea problema alegerii altcuiva decât la Iași”, spune istoricul.

6. Cuza conduce Principatele Unite ca un „despot luminat” într-o epocă în care despotismul luminat e depășit și se izolează.

„Monstruoasa coaliție” – numită astfel de ziarele loiale domnitorului, singurele care treceau de cenzură – grupează de fapt personalități politice care doresc o liberalizare veritabilă a regimului politic din Principatele Unite. Însă realizările domniei lui Alexandru Ioan Cuza sunt foarte mari: „de la Legea instrucțiunii publice până la introducerea codurilor de legi, de la reforma administrativă până la reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirilor închinate – toate sunt opere foarte importante, care pun bazele unor instituții de tip modern. Problema era că aceste instituții nu funcționează pe baza unor principii de tip modern, pe baza unei ideologii de tip liberal, ci sunt puse în mișcare de voința domnitorului, și asta era prea puțin.”

7. Pe termen scurt și mediu, reforma agrară nu ține cont de interesele omului simplu și are rezultate catastrofale.

„Alexandru Ioan Cuza le-a dat pământ țăranilor pentru că, transformându-i în proprietari, i-a transformat în plătitori de impozite. Numai că țăranii, în cele mai multe cazuri, nu au capacitatea materială de a lucra în mod eficient pământurile pe care le-au primit.

În aceste condiții, țăranul este pus într-o situație extrem de dificilă: el trebuie să plătească statului un impozit în bani, dar n-are capacitatea de a-i obține. Țăranul nu poate să facă față acestei presiuni teribile. Și avem la dispoziție date statistice care ne arată că, de exemplu, șeptelul s-a înjumătățit sau că în anumite părți ale Principatelor Unite aproape că izbucnește foametea. Au fost și câțiva ani neprielnici agriculturii din cauze climatice.”

surse: ziar Unirea