Jurnaliștii giurgiuveni reclamă faptul că nu toate instituțiile județului oferă cetățenilor informații prin intermediul comunicatelor de presă. Multe din site-uri zac neactualizate ani de zile…

0
380

Într-o recentă conferință de presă susținută la Prefectura Giurgiu, jurnaliștii locali au reclamat  Prefectului de Giurgiu faptul că sunt instituții/Direcții care postează comunicatele de presă pe site-urile lor, deși ar fi cu mult mai simplu să le trimită sub formă de comunicat către toată media locală, cum ar fi normal, astăzi, în epoca digitalizării – după cum bine observa cineva.

Jurnaliștii mai reclamau faptul  ă sunt instituții ce nu și-au mai reactualizat site-urile de ani buni și că formatul unora dintre acestea este extrem de ”încâlcit”, foarte greu de accesat.

Ca răspuns la solicitarea jurnaliștilor, Prefectul  județului, Florentina Stăculescu, a promis că instituția pe care o conduce va transmite tuturor instituțiilor din județ, o adresă oficială în care va solicita acestora transmiterea comunicatelor de presă, periodice, către mass media giurgiuvene.

Din păcate, mai precizau jurnaliștii, există  instituții care sunt obligate să transmită mai întâi informațiile către Unitatea Centrală, la șefii din Capitală și abia după ce informația este diseminată acolo, de superiori, ea primește acceptul de a putea fi publicată și în presa din teritoriu.

Iată de ce uneori se întâlnesc situații ridicole în care evenimente  petrecute la Giurgiu, apar mai întâi ca articole în presa națională și de abia pe urmă ele sunt livrate spre publicare către presa locală.

(Jurnal)