Colonel-Emil-ApostolCu certitudine cea mai solicitată instituţie,  fie că e vară sau iarnă, fie că e frig, viscol, zăpada cât casa, inundaţii sau caniculă, în caz de inundaţii sau  de cutremur, este Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Oameni care zi şi noapte sunt chemaţi în ajutor să salveze viaţa semenilor. Stând de vorbă cu colonelul Emil Apostol comandantul acestei instituţii, cu oarece resemnare acesta ne spunea că din data de 31 decembrie 2016 în sistemul ISU din toată ţara a demarat implementarea unei noi  structuri organizatorice. Aşa se face că echipa de control a ISU a fost înjumătăţită, atribuţiile celor din acest sector de activitate fiind preluate de către structurile operative, pe lângă cele pe care le aveau până în prezent. În acest nou context controalele  ar urma să  se transforme în nişte  banale verificări, în timp ce inspectorul ISU va deveni un fel de agent constatator.

Vorbindu-ne despre dotările instituţiei pe care o conduce, col. Emil Apostol ne spunea că recent, pe fonduri europene, ISU Giurgiu a primit o autospecială de intervenţii pentru scafandrii, un utilaj complex ce a fost folosit cu câteva zile în urmă pentru depistarea tânărului paznic din Izvoarele ce a fost găsit înecat în balta îngheţată din satul Dimitrie Cantemir.

O altă investiţie extrem de utilă pentru echipele de intervenţie este un camion 4×4 ce a fost trimis deja către Călăraşi cu scopul de a sprijini la transportul alimentelor, dar şi a persoanelor aflate în situaţii extreme din cauza condiţiilor nefavorabile de afară. Emil Apostol ne-a vorbit cu  modestie  şi despre eforturile salariaţilor săi, care a început să semene cu o societate care salvează non-stop, bunuri materiale şi viaţa unor semeni de-ai noştri,  de fiecare dată când este solicitată, indiferent de zonă geografică, oră sau condiţii atmosferice, o instituţie căreia unii dintre noi le datorăm totul, cuvintele neputând cuprinde recunoştinţa noastră faţă de eforturile şi câteodată chiar faţă de  sacrificiile lor.

(Florian Tincu)