
Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului, Nicolae Barbu, îşi exprima nemulţumirea cu privire la deficitul bugetar al Primăriei Municipiului, despre care am scris într-o ediţie anterioară a publicaţiei noastre.
La acest moment, deficitul despre care vorbea edilul municipiului se ridică la peste o sută de miliarde de lei vechi, sumă care, dacă ar fi existat în conturile primăriei, ar fi putut fi utilizată la investiţii.
„Dacă tot am amintit de investiţii, vă spun că pentru acestea am avut, dacă pot spune aşa, norocul de a contracta, acum doi ani, un credit, din care mai reuşim să mai mişcăm, ici şi colo, câte ceva. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă, prin absurd, am intra în incapacitate de a achita ratele acestui credit. Din fericire, deocamdată ne descurcăm, aşa cum putem!”, a mai precizat primarul Nicolae Barbu.
(JGR)