De câteva zile, Inspectoratul Școlar are echipă completă de conducere, inspectorului șef Adelina Sârbu alăturându-i-se prof. Elena Tincu, inspector școlar general adjunct.

Cu o experiență de 28 de ani la catedră, Elena Tincu este profesor de matematică și vine în Inspectorat de la Colegiul Național ”Ion Maiorescu”.

Noul inspector școlar adjunct are planuri ambițioase, declarându-le colegilor de la giurgiu-news.ro că, alături de echipa de la ISJ, își propune modernizarea unităților școlare, continuarea dotării cu materiale și aparatură necesare acestei modernizări (laptopuri, PC, table interactive etc), continuarea procesului de pregătire a cadrelor didactice, dar și o implicare mai activă în proiectele europene, domeniu în care Elena Tincu are experiență. De altfel, în acest sens, noul inspector școlar adjunct își propune ca în această vară să organizeze cursuri de perfecționare on-line, printr-un astfel de proiect, cursuri prin care în fiecare școală să existe cel puțin câte un profesor pregătit pentru predarea on-line, care, la rândul său, să își poată învăța colegii, dată fiind necesitatea acestui nou tip de predare.

Și, pentru că în urmă cu câteva zile, Ministerul Educației a trimis documentele prin care Giurgiu va avea un Centru de Excelență, prof. Elena Tincu își propune ca din toamnă acesta să fie funcțional.

Mai multă ordine și disciplină, o colaborare mai bună cu consiliile locale din județ, dar și reluarea activității normale în învățământ sunt alte obiective ale noului inspector adjunct.

Prof. Elena Tincu se declară optimistă în ceea ce privește viitorul, mai ales că, într-un raid făcut marți prin județ, a constatat că în absolut toate școlile și liceele vizitate, copiii din clasele terminale erau prezenți la pregătire, iar în unitățile școlare erau respectate toate regulile impuse de autorități.