Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu continuă acțiunile preventive în unitățile de învățământ din județ

0
545

Consolidarea climatului de siguranță în mediul școlar continuă să reprezinte o prioritate națională, astfel încât procesul instructiv-educativ din unitățile de învățământ preuniversitar să se desfășoare într-un mediu sigur pentru elevi și cadrele didactice.

În cursul zilei de ieri, 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Giurgiu, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Giurgiu au desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și al personalului didactic, în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ din localitățile Vedea și Găujani.

Obiectivele principale ale acțiunilor au fost prevenirea și combaterea faptelor antisociale, verificarea localurilor de alimentație publică, a parcurilor, sălilor de jocuri, aflate în apropierea unităților de învățământ, pentru identificarea elevilor care absentează de la orele de curs.

De asemenea, în cadrul activităților au fost expuse aspecte privind modalitățile de rezolvare a unor conflicte între elevi, răspunderea penală și contravențională și modurile de sesizare a unor astfel de fapte, precum și prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și conștientizarea acestora cu privire la efectele consumuluide substanțe psihoactive.

Siguranța în școli reprezintă o prioritate pentru polițiștii giurgiuveni, unitățile de învătământ fiind incluse în itinerariile de patrulare ale acestora, în vederea asigurării unui climat optim de siguranță, iar aceste acțiuni vor fi desfășurate, în continuare, pe întreaga perioadă a anului școlar 2022-2023”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)