Un incendiu izbucnit, în această după-amiază, pe strada Plopilor din Giurgiu a pus în pericol mai multe gospodării. Pompierii au intervenit rapid pentru a proteja curțile oamenilor.

Două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o cisternă au acționat continuu pentru a stinge flăcările care se întindeau pe o suprafață de aproximativ două hectare, fiind vorba despre miriște și vegetație uscată. Intervenția a durat aproximativ o oră fiind implicați 12 pompieri și 2 elevi.

Au fost afectate două curți din vecinătate. La una dintre acestea, flăcările au distrus un gard învelit cu plasă de umbrire, iar la cealaltă a ars vegetație uscată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Reamintim faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, fără respectarea prevederilor legale și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător.

Incendiile se pot extinde într-un timp foarte scurt, pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime”, precizează ISU Giurgiu.

(Jurnal)