Biroul Electoral Central (BEC) a validat, marţi, 7 noi candidaturi la Preşedinţie, faţă de cele 6 validate anterior.
De asemenea, BEC a respins candidaturile depuse de Maria Minea (Partidul Românilor Patrioţi de Pretutindeni) şi Bobby George Marius Păunescu (candidat independent).
În plus, BEC a anunţat oficial că semnăturile de susţinere prezentate de mai mulţi candidaţi prezintă similitudini, urmând a fi sesizate organele penale.
Potrivit News.ro, BEC a validat, marţi, următoarele candidaturi la alegerile prezidențiale 2019:
– Ramona Ioana Bruynseels – Partidul Puterii Umaniste (social liberal)
– Cătălin Sorin Ivan – Partidul Alternativa Pentru Demnitate Naţională
– Bogdan Dragoş Aureliu Marian Stanoevici – candidat independent
– John Ion Banu – Partidul Naţiunea Română
– Sebastian Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
– Alexandru Cumpănaşu – candidat independent
– Ninel Peia – Partidul Neamul Românesc