AcasăActualitateÎn Spitalul judeţean de Urgenţă Giurgiu, aproape două mii de pacienţi sunt...

În Spitalul judeţean de Urgenţă Giurgiu, aproape două mii de pacienţi sunt repartizaţi unui singur medic!

Spitalul-Jud-de-Urgenta-GiurgiuPotrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii circa 6 milioane de români nu au acces la servicii medicale. Mai mult, ţara noastră are un deficit de 13.000 de medici. Este un semnal de alarmă care a fost discutat în aceste zile la cea de-a 7-a ediţie a „Întâlnirilor europene din Transilvania”, organizată de Ambasada Franţei în România si Institutul Francez din Cluj-Napoca.

Nici la Giurgiu situaţia nu este una tocmai roz, ştiut fiind faptul că lipsa medicilor pe mai multe specializări îngreunează activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu .

 O statistică, neoficială, recentă, arată că la Spitalul din Giurgiu ar mai fi nevoie de 46 de medici pentru a se acoperi necesarul intervenţiilor în caz de urgenţă.

 La acest moment, în Spitalul Judeţean de Urgenţă – aflat, de altfel, pe unul dintre ultimele locuri la numărul de medici –  sunt, pe statul de funcţii, un număr de doar 159 de medici, posturi ocupate fiind în număr de 113. De menţionat faptul că doar 80 de  medici lucrează în acest moment în spital, restul de 33 fiind rezidenţi pe post. Un calcul simplu demonstrează că, la nivel judeţean, aproape două mii de persoane revin la câte un singur medic.

(O.C.)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
73%
2m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!