Brazii sunt aduși anul acesta de la ”Depozitul de brazi” …sunt  brazi de Sălaj, brazi românești de pepinieră crescuți pe o întindere de câțiva ani … – ne spunea  tânărul ce îi comercializa. Este adevărat că nu miros a cetină ca cei din pădure dar sunt extrem de frumoși și de estetici, ne mai spunea tânărul vânzător.  

Tot de la el am aflat că este vorba despre un soi special, „Normandian”, produs special pentru comercializare,  de sărbătorile de iarnă.

Prețul pleacă de la 100 lei pentru un brad de 1,20-1,50 m și poate  ajunge, în funcție de înălțime,  până la 300 lei, aceștia măsurând chiar și aproape 4 metri înălțime. Dar prețurile sunt negociabile. Că așa e la Piață – ne mai spunea un alt  comerciant.

De precizat că toți vânzătorii  de brazi, sunt, aproape toți, din Giurgiu. Ei ne spuneau că vând  pomi de Crăciun, an de an, spiritul negustoresc moștenindu-l , evident, de la părinți.

În timpul anului vindem de toate, în funcție de anotimp, căci  suntem ”piețari”, cum ne spune lumea – declara tânărul din fața noastră. În privința apetenței giurgiuvenilor pentru brazi,  vânzătorul ne spunea că  este primul an în care brazii au început să se vândă în număr mare, în raport cu cei anteriori.

Cetățenii, stând acasă din cauza pandemiei, nu au mai plecat în concedii, preferând să cumpere un brad și să-l împodobească așa cum se cuvine pentru o astfel de sărbătoare – ne spuneau vânzătorii din Piața Centrală a Municipiului. Ei ne mai spuneau că brazii au început să fie vânduți încă dinainte de Moș Nicolae, lucru care nu s-a întâmplat decât foarte rar până în acest an.

(Jurnal)