Vreau să ştiţi că nu ne-am făcut un „obiectiv” din a prelua la Consiliul Judeţean societăţi aflate în administrarea altor instituţii, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, în cadrul unui recent dialog avut în exclusivitate cu jurnaliştii publicaţiei noastre. Zona Liberă a fost în administrarea CJ şi considerăm că putem să administrăm, să producem o dezvoltare mai amplă a acesteia. Pe de altă parte, „Apa service” face parte dintr-o asociere ce va trebui lărgită, iar noi considerăm că putem gestiona mai bine această asociere. În opt ani de când Zona Liberă este la Primăria Giurgiu nu s-a făcut nicio investiţie, nicio modernizare, nu a fost creat niciun loc de muncă… Dacă datoriile Zonei Libere au fost diminuate, este meritul managementului pe care l-a avut de-a lungul timpului, şi în special meritului lui Răzvan Cuc, care a preluat ZL cu datorii în valoare de 90 de miliarde, le-a scăzut la 30 de miliarde, a obţinut un profit record (în anul 2014, de 298%) şi a venit în plus şi cu unele investiţii pe durata mandatului său, acestea atrăgând investitori, ne-a mai precizat Marian Mina.
Întrebat care a fost motivul preluării Zonei Libere Giurgiu şi ce se va întâmpla cu aceasta, preşedintele CJ Giurgiu ne-a replicat: Giurgiu are nevoie de investiţii şi de locuri de muncă. Ne dorim creşterea valorii investiţiilor realizate pe teritoriul ZL Gr, pentru a oferi posibilitatea funcţionarii în bune condiţii a acestei zone libere, pentru a permite realizarea activităţilor de întreţinere şi investiţiilor în infrastructură şi utilităţi în scopul atragerii de investitori. Avem în vedere în acest sens crearea Parcului Industrial care va avea ca atu principal amplasamentul strategic, în imediata vecinătate a Zonei Libere Gr. În mandatul meu, CJ va urmări atragerea de investitori în Parcul Industrial şi Zona Liberă. Avem un port fluvial mare, mulţi specialişti bine pregătiţi – putem avea şi una dintre cele mai mari platforme industriale din ţară. Sunt lucruri pe care noi, cei din Giurgiu, le ştim, dar a venit momentul să le afle şi cei care ar putea să investească în Giurgiu, motiv pentru care voi crea un departament în cadrul CJ care se va ocupa doar de promovarea oraşului în ţară şi străinătate, ca zonă economică de interes pentru investitori, ne-a mai spus primul om al judeţului.
Teodora NICOLAU
In fata sediului Consiliului Judetean situat pe b-ul Mihai Viteazul, este parcata de cateva saptamani o autospeciala destinata transportului gunoiului menajer plina ochi. Don presedinte, la analizele strategice pe care le faceti, este greu sa vezi jegul si mizeria din institutia pe care o conduceti. Pacat de mirosurile si sobolanii pe care le simt locatarii din vecinatate.