Sezonul cald care a început a dat şi semnalul începerii unor proiecte importante pentru comuna Călugăreni. După cum ne spunea, de curând, primarul comunei, Marin Voinea, proiectele de investiţii în îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din Călugăreni sunt pe cale de a fi începute.

„Am semnat, de curând, contractul de finanţare pentru o grădiniţă cu program prelungit în comuna Călugăreni”, ne spunea Marin Voinea. „De asemenea, avem semnate contractele cu Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea şi dotarea atât a Liceului Tehnologic cu profil agro-industrial „Mihai Viteazul”, cât şi a şcolii generale Călugăreni. Tot pentru dotări, în valoare de trei miliarde de lei vechi, avem semnat contractul cu Ministerul Dezvoltării, la Dispensarul Uman din localitate, care, de altfel, este şi centru de permanenţă care deserveşte 10 comune. Din bugetul nostru l-am modernizat, acum urmează licitaţia pentru echipamente, bani care, după cum vă spuneam, vin de la Ministerul Dezvoltării”, ne spunea primarul comunei Călugăreni.

De asemenea, printre proiectele a căror implementare va debuta spre sfârşitul acestei veri, cel mai târziu, se numără cei 10 kilometri de drum local care urmează să fie asfaltaţi, tot cu bani de la Ministerul Dezvoltării, dar şi introducerea reţelelor de apă şi canalizare în satele Brăniştari şi Călugăreni.

„Pentru satele Hulubeşti şi Uzunu am încheiat lucrările de aducţiune, urmează ca Apa Nova să vină şi să preia lucrarea, ei fiind furnizorii de serviciu la noi în comună. De asemenea, tot pentru această vară, avem un proiect pe care sperăm să îl prindem la finanţare la Minister, pentru lucrări de reparaţii a trei kilometri de drum comunal, este vorba despre DC 107, care leagă localităţile Călugăreni şi Hulubeşti, şi care a fost grav afectat de inundaţii”, a mai spus primarul Marin Voinea, înainte de a se reîntoarce la semnarea cererilor de finanţare pentru proiectele pe care le vrea cel puţin începute la finele verii.

(Jurnal)