Drepturile solicitate de către diferite categorii de salariați conduc uneori la situații hilare ca să nu le spunem macabre, ca în cazul de față. Autoritățile din Galați au decis recent să nu se mai facă înmormântări duminica, pentru a se respecta drepturile groparilor!? Excepție vor face doar cei decedați de Covid-19.

Medicii spun că în acest context, din punct de vedere epidemiologic, al sănătăţii publice, nu există nici un risc, ci există doar obligativitatea îmbălsămării cadavrelor şi depunerea acestora în spaţii special amenajate.  Riscurile pot apărea – spun ei – în rândul membrilor  familiilor celor decedaţi, din cauza epuizării fizice şi psihice generate de prelungirea acestei perioade de suferinţă.

Ca și la noi, în Municipiul Giurgiu, în Galați se găsesc tot mai greu persoane dispuse  să lucreze ca gropari, iar acestora trebuie să le respecți repausul săptămânal de 48 de ore consecutive, conform legislației muncii, după cum au cerut și autoritățile gălățene, în urma unor controale.

Măsura duce la situații comico-tragice. Vă închipuiți cum se simte cineva căruia i-a murit o rudă apropiată atunci câd i se spune că mortul nu poate fi îngropat duminică, pentru că groparul se odihnește! Ferească Dumnezeu!

Din fericire (dacă putem folosi acest termen), la Giurgiu, groparii , angajați ai GSL, lucrează 7 zile din 7, pe orice anotimp, în cele 3 cimitire ale orașului.

(Jurnal)